Foto „Voi scrie pe trupul ploii”, de Daniel Dumitru

„Voi scrie pe trupul ploii”, de Daniel Dumitru

A apărut volumul de versuri „Voi scrie pe trupul ploii”, Editura AIUS, Craiova, 2020, al poetului Daniel Dumitru, unul dintre creatorii ce s-a afirmat tot mai mult, în ultima vreme, ca un  liric de perspectivă.
Foto Poeta Gela Enea şi universul pierdut al fericirii

Poeta Gela Enea şi universul pierdut al fericirii

După o lungă perioadă de incubare şi discreţie creatoare, poeta Gela Enea, membră a Filialei Craiova (Oltenia) a Uniunii Scriitorilor din România, a intrat triumfal în peisajul liric craiovean.
Foto Poetul SPIRIDON POPESCU,  un „Diavol cu coarne de melc”

Poetul SPIRIDON POPESCU, un „Diavol cu coarne de melc”

Celebrul şi talentatul poet Spiridon Popescu, din Ţârgu Jiu, este contemporanul nostru şi autorul cunoscutei poezii „Doamne, dacă-mi eşti prieten”...
Foto OAMENI CARE AU FOST: ADRIAN PĂUNESCU – „Poetul reacţionar”

OAMENI CARE AU FOST: ADRIAN PĂUNESCU – „Poetul reacţionar”

L-am cunoscut pe Adrian Păunescu în primăvara lui 1986 (de atunci datează și fotografia), la aproape un an de când, din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, a fost interzis și desființat Cenaclul Flacăra.
Foto Suferinţele unui macedonean cinstit stabilit în România

Suferinţele unui macedonean cinstit stabilit în România

Abuzuri au fost dintotdeauna, în societăţile omeneşti, de-a lungul timpului, şi sunt şi acum, la tot pasul, chiar dacă mulţi  credem că trăim într-o societate civilizată, în secolul al XXI-lea, în care sunt respectate drepturile omului.
Foto Doina Bonescu și a doua Natură a sa, Poezia

Doina Bonescu și a doua Natură a sa, Poezia

Se află, în curs de apariţie, la Editura SITECH, din Craiova, volumul de poezie „Punţi de Cer”, autor Doina Bonescu.
Foto OAMENI CARE AU FOST:  DAN STĂNESCU – Fotoreporterul ca o sclipire de blitz

OAMENI CARE AU FOST: DAN STĂNESCU – Fotoreporterul ca o sclipire de blitz

Cred că nu există ziarist în Craiova, de dinainte şi de după Revoluţie, care să nu-l fi cunoscut pe fotoreporterul Dan Stănescu, omul care, permanent, era însoţit de geanta cu camere video şi teleobiective, care mai de care mai sofisticate! 
Foto OAMENI CARE AU FOST: Profesorul ŞTEFAN CEAPRAZ

OAMENI CARE AU FOST: Profesorul ŞTEFAN CEAPRAZ

Unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de dreapta şi militanţi anticomunişti din Craiova rămâne profesorul Ştefan Ceapraz – o personalitate exemplară, cu un caracter integru şi cu acea coloană vertebrală morală, pe care puţini o au.
Foto Revista „CAFENEAUA LITERARĂ”, la Nr. 5(207)/ Mai 2020

Revista „CAFENEAUA LITERARĂ”, la Nr. 5(207)/ Mai 2020

A apărut revista de cultură CAFENEAUA LITERARĂ, Nr. 5(207)/ Mai 2020, Anul XVIII.
Foto OAMENI CARE AU FOST:  „Sefistul” RADU HONGA

OAMENI CARE AU FOST: „Sefistul” RADU HONGA

Radu Honga (pe numele real, Theodor Piţigoi) era, în anii ꞌ80, ai secolului trecut, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori de science-fiction din Craiova şi membri ai Cenaclului „Henri Coandă”, condus, la acea vreme, de Alexandru Mironov şi Ion Ilie Iosif.  
Foto OAMENI CARE AU FOST: MARIN SORESCU – „Scriitorul total”

OAMENI CARE AU FOST: MARIN SORESCU – „Scriitorul total”

Despre MARIN SORESCU, scriitorul total, nu se poate vorbi doar la superlativ, ci la superlativul absolut, dacă există această maximă formă de apreciere!
Foto Revista „DESTINE LITERARE”,  a scriitorilor români din America de Nord,  la ceas aniversar

Revista „DESTINE LITERARE”, a scriitorilor români din America de Nord, la ceas aniversar

Am primit de la scriitorul american de origine română, prof. univ. dr. Florentin Smarandache, stabilit în SUA, numărul 50/2020, aniversar, al revistei scriitorilor români din America de Nord – DESTINE LITERARE, care apare în Canada.

Despre noi

«Ediție Specială» este un ziar online care vă oferă cele mai importante știri din fiecare domeniu de interes.