Timp liber
Sponsor oficial al
Despre MARIN SORESCU, scriitorul total, nu se poate vorbi doar la superlativ, ci la superlativul absolut, dacă există această maximă formă de apreciere!
Nu am să emit judecăţi de valoare despre opera lui Marin Sorescu, nu sunt cel mai îndrituit să o fac, dar pot face consideraţii personale despre Poetul Marin Sorescu – cu a cărui Poezie am empatizat încă de când l-am descoperit, şi despre Omul Marin Sorescu – aşa cum l-am cunoscut, în cele câteva împrejurări în care ne-am întâlnit.
Începând cu anul 1984, destul de timid, cum eram, treceam o dată, sau de două ori pe an, pe la revista RAMURI, unde lăsam un grupaj de poezii dactilografiate, la secretară, în speranţa că mă va remarca cineva şi mi le va publica.
În vara lui 1986, am trecut, tot aşa, într-o zi, pe la RAMURI, ca să las un grupaj de versuri, când, secretara, Doamna Cici, mi-a spus că... Domnul Sorescu e acolo şi poate mă primeşte(!). Am încremenit de emoţie, m-au trecut toate apele, când am auzit! Doamna Cici l-a apelat pe telefonul interior, iar Marin Sorescu mi-a transmis să intru. Tremurând de teamă că Sorescu îmi poate da verdictul definitiv – să mai scriu, sau nu?! –, am intrat pe uşa capitonată şi l-am descoperit pe Sorescu la birou, scriind. Mi-a cerut poeziile, să le citească şi, apoi, mi-a zis: Domnule Mirea, te publicăm! Am plecat de acolo ameţit, ca după o beţie: era beţia bucuriei că îl cunoscusem pe Marin Sorescu, pe care, altminteri, îl cunoşteam doar din manuale şi cărţi!...
Marin Sorescu mi-a publicat, atunci, patru poezii în RAMURI, ulterior devenind un colaborator obişnuit al revistei, iar în anul următor, împreună cu colectivul redacţional, mi-au acordat Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Craiova (Filiala Dolj a Uniunii Scriitorilor din România) şi al revistei RAMURI, pentru Poezie, pe anul 1987.
După masa festivă, prilejuită de acordarea premiilor, desfăşurată la Sala Maură a Restaurantului MINERVA, din Craiova – unde a fost menestrel inegalabilul Tudor Gheorghe, a urmat o noapte fascinantă, la sediul revistei RAMURI, unde, premianţii – Emilian Mirea (Poezie), Gigi Mihaiţă (Proză), Patrel Berceanu (Eseu), împreună cu scriitorii Marin Sorescu, Romulus Diaconescu, Gabriel Chifu, Marius Ghica, Florea Miu, Ion Sorescu, Ilarie Hinoveanu, George Popescu, Ovidiu Ghidirmic, am stat la o şuetă literară, stropită cu şampanie şi bună dispoziţie.
A fost pentru prima oară, în viață, când m-am simţit scriitor, pentru că, tot pentru prima oară, în viaţă, mă aflam printre scriitori...
Tot lui Marin Sorescu îi datorez şi debutul editorial.
În anul următor, 1988, am aflat, absolut întâmplător, că voi debuta într-un volum colectiv (cum era regula, atunci, pentru economie de hârtie), la Editura Scrisul Românesc. Nu mi-a venit să cred, pentru că nu depusesem nici o carte la editură, pentru concursul de debut. Ulterior, am aflat că, la propunerea lui Marin Sorescu, grupajele de poezie pe care le trimisesem (şi din care fuseseră şi publicate) la revista RAMURI, au fost trimise şi înscrise la concursul de debut de la editură.
Aşa am debutat editorial încă înainte de a avea intenţia să depun, la editură, un volum de debut(!).
Nu mă pot lăuda că am fost prieten cu Marin Sorescu, dar pot spune că am avut o relaţie amicală şi chiar colegială, că m-a apreciat şi susţinut, motive pentru care îi mulţumesc şi acum şi îi urez Veşnicie Uşoară!
