Timp liber
Sponsor oficial al
L-am cunoscut pe Adrian Păunescu în primăvara lui 1986 (de atunci datează și fotografia), la aproape un an de când, din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, a fost interzis și desființat Cenaclul Flacăra.
Această decizie a dictatorului survenise în urma incidentului de la Ploiești, când, din cauza unei furtuni, pe stadionul din localitate, unde avea loc spectacolul, s-a produs o busculadă și au murit câțiva tineri. Firește că Păunescu nu avusese vreo vină, în această nefericită întâmplare, dar Ceaușescu tot căuta motive să închidă acest Cenaclu, pentru că devenise o avangardă periculoasă pentru regimul comunist, printr-un fel de îndemn la nesupunere și dorință de libertate, insuflate, mai ales, tinerilor.
M-a invitat, odată, la casa bătrânească de la Bârca, mi-a citit un grupaj de poezii și mi-a apreciat scrisul, am mâncat, acolo, obligatoriu (pentru că nu prea îmi place peștele), ciorbă de pește, pește la grătar, icre etc., stropite cu vin alb și... poezii, în rusește, din Esenin și Pușkin, pe care Păunescu le recita, pe de rost...
În 1985, după interzicerea Cenaclului și suspendarea dreptului său la semnătură, în presă, și-a lăsat barbă, dar cu greu își stăpânea un oarecare spirit autoritarist, pe care l-a avut din naștere și care nu i-a dispărut până la moarte.
A fost în fan și un susținător activ, prin intermediul Cenaclului Flacăra, dar și după, al echipei de fotbal Universitatea Craiova, căreia i-a dedicat imnuri și poezii înflăcărate – acesta fiind încă un motiv pentru care a fost iubit de craioveni.
După 1990, a intrat în politică, unde s-a remarcat prin atitudinea populistă, ca apărător al celor mulți și săraci, dar, până la urmă, dincolo de acuzele care și acum i se aduc, cred că a făcut doar ceea ce i-a oferit destinul, în timpul vieții lui, așa cum face, de fapt, fiecare dintre noi, în fiecare clipă a existenței sale pământești.
A fost iubit și urât, adulat și bârfit, poezia lui, cu un pronunțat caracter social-politic, dar și de dragoste, are și acum adepți înflăcărați, dar și detractori hotărâți. Părerea mea este, însă, că, după ceva timp, când se va găsi un critic serios și imparțial, care să facă o selecție (antologie) din poezia lui Adrian Păunescu, din opera sa va rămâne cel puțin un volum de 300-400 de poezii remarcabile, de certă valoare, care își va merita locul în Istoria Literaturii Române.
