Sponsor oficial al
Pasa proastă prin care trece echipa craioveană de baschet masculin era să se concretizeze şi marţi seara, în Polivalentă, acolo unde SCM a întîlnit, în cea de a treia etapă a Ligii Balcanice, formaţia muntenegreană KK Teodo Tivat. Cu un prim cinci destul de anost, Mandic începând partida în formula Sokk, Maric, Topchov, Căpuşan şi Kovac, reprezentanţii Băniei nu au reuşit decât să-i scoată în evidenţă pe oaspeţi.
Poftiţi insistent spre coş de o apărare rarefiată, muntenegrenii nu au stat mult pe gânduri şi au preluat iniţiativa. Noroc că Topchov a avut două aruncări de sub panou care au mai desmorţit atmosfera şi au ţinut echipa în meci. Cu un avantaj minim după 10 minute de joc, oaspeţii au insistat şi au sperat la mai mult. O dată cu intrarea greilor - Popescu, Dzambic, Bureau şi Seals, care însă a jucat puţin şi fără mari realizări -, lucrurile s-au schimbat. Chiar dacă s-a ratat mult şi nu s-a combinat cum ar fi fost normal, realizările personale, date de valoarea individuală, au făcut ca la pauza mare scorul să fie în favoarea oltenilor, chiar dacă la un nivel minim.
După cum au decurs primele două quartere, a fost clar că echipa vizitatoare nu are valoare să surprindă, dar la fel de clar că elevii lui Mandic îşi fac singuri meciul greu. Şi parcă pentru a demonstra că au dreptate cârcotaşii, la fel de slab s-a început şi sfertul trei. Noroc cu Dzambic, care a tras după el echipa prin realizările de la distanţă şi a mai pus un punct la fragila diferenţă. Ultima parte a întâlnirii avea să aducă în prim-plan doi jucători care, dacă prind o zi bună, nu le stă nimeni în faţă: Dzambic şi Kovac. Trei triţe ale acestora şi partida a fost rezolvată.
A mai contribuit şi Sokk cu una, Căpuşna şi Topchov au adus şi ei puncte importante şi diferenţa s-a mărit considerabil. Victorie a echipei gazdă, care însă, privit prin prisma evoluţiei, nu convinge. Pentru Craiova au jucat: Bureau (8), Seals (2), Maric (7), Sokk (8), Kovac (12), Mocanu (2), B. Popescu (8), Căpuşan (8), Topchov (10), Dzambic (22).
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
SUSPICIUNI DE TRAFIC DE INFLUENŢĂ LA JUDECĂTORIA CRAIOVA
- de
- 23 Octombrie 2013
MONSTRUOASA COALIŢIE
- de
- 21 Octombrie 2013
DOSARUL DEZAFILIERII - Un nou termen
- de
- 11 Octombrie 2013
Dili Şerbănoiu, încătuşat în stradă
- de
- 10 Octombrie 2013
Pensionarii doljeni au beneficiat ilegal de prescripţii medicale
- de
- 8 Octombrie 2013
Codul Insolvenţei - Căluşul din gura presei
- de
- 7 Octombrie 2013
Ziua îngroapă morţi, noaptea scrie poezii
- de
- 2 Octombrie 2013
«Vreau doar să pot câştiga şi eu o bucată de pâine!»
- de
- 1 Octombrie 2013
OLGUŢA VASILESCU SCOATE BAIONETA
- de
- 29 Septembrie 2013
«Locuiesc în vile, dar declară că sunt persecutaţi politic»
- de
- 25 Septembrie 2013

