Sponsor oficial al
Ajuns la cârma Clubului Sportiv Municipal Craiova din luna mai a anului 2013, Sorin Manda, a reuşit să mobilizeze întregul staff într-o perioadă scurtă de timp, iar rezulatele s-au văzut. Sub aripa clubului au fost înregimentaţi sportivi de calitate în perioada recentă, printre care se numără şi cunoscutul triplusaltist Marian Oprea. De asemenea, în perioada recentă a fost organizat şi un campionat naţional la box, iar CSM are în vedere să aducă pentru anul 2014 mai multe competiţii de nivel naţional în Bănie. Sorin Manda ne-a mai dezvăluit şi propria viziune asupra sportului de performanţă şi cum poate fi acesta întreţinut şi dezvoltat la un nivel corespunzător.
Rep: Care au fost realizările în perioada în care aţi preluat cârma clubului şi ce aşteptări aţi avut de la acest an?
Sorin Manda: Director la Clubul Sportiv Municipal Craiova sunt de la sfârştiul lunii mai, începutul lunii iunie, iar performanţele pe care le-au avut sportivii clubului sunt cele aşteptate, în sensul că, la atletism, până la urmă şi la celelalte secţii, toţi cei care au fost cotaţi cu şanse la medalii, au confirmat aşteptările. Dacă ar fi să vorbim despre cea mai mare performanţă este participare lui Marius Ionescu, la campionatele mondiale, cea mai grea probă a atletismului, la maraton.
S-au vehiculat nume importante ale sportului românesc care au semnat cu CSM. Ce sportivi valoroşi sunt deja sub aripa clubului şi ce mai plănuiţi să legitimaţi?
S-au vehiculat destul de multe nume, poate a fost şi o greşeală a noastră că s-au scurs informaţii, în timpul negocierilor. Pot să dau ca şi sigur, Marian Oprea, Ioan Piţigoi, Sorinel Coandă, Bogdan Motogna. Începând din ianuarie, suntem deschişi către orice atlet din lotul olimpic şi suntem în tratative cu mai multe sportive de lot olimpic, cu performanţe şi la europene şi la mondiale.”
Ce proiecte aveţi în plan pentru noul an?
Proiectele cam astea ar fi, să aducem sportivi valoroşi. Anul viitorul dorim să dăm drumul la Laguna Albastră, să avem după 20 şi ceva de ani, prima competiţie pe hipodromul din Parcul Romanescu şi să facem o sală, iar aici avem nevoie de sprijinul doamnei Primar şi al Consiliului Local, o sală specială pentru secţiile de contact pe care le avem la club şi vorbim aici de box, judo, lupte.
Care credeţi că este cheia succesului în sportul de performanţă?
Nu pot să vorbesc neapărat de o cheie a succesului în sportul de performanţă, deoarece nu am făcut sport de performanţă. Nu sunt sportiv, aşa cum îmi place mie să zic, sunt prieten cu sportivii, iar din discuţiile pe care le-am avut cu oamenii din fenomen, cheia succesului în sportul de performanţă este munca şi seriozitatea. Ca un sportiv să facă performanţă, trebuie în primul rând să aibă o linişte şi o siguranţă în familie, o linişte şi o siguranţă la club, pentru că ei fac lucruri extraordinare. Să alergi mii de kilometri, vorbesc aici despre atletism, să iei sute de pumni în cap la box, este preţul pe care ei îl plătesc pentru performanţă. Noi, ceilalţi din spate, în calitate de manager, de contabil, de orice job pe care l-am avea la un club sportiv, trebuie doar să îi sprijinim şi să fim alături de ei, să le îndeplinim micile dorinţe, pentru că vreau să vă spun că cel puţin sportivii care sunt la clubul nostru, care este cel mai bun club sportiv din oraş, au pretenţii foarte mici şi performanţe excepţionale. Dacă ar fi să vorbim despre un raport cost-beneficiu, ating performanţe inimaginabile.
Care consideraţi că este cea mai prolifică secţie a clubului?
Ca întotdeauna, atletismul are cele mai multe medalii, are şi cei mai mulţi sportivi legitimaţi şi cred că pentru locul doi se bat toate celelalte. Vorbesc aici de box, lupte, şah, care sunt oarecum pe locul al doilea, şi din punct de vedere al medaliilor şi din punct de vedere al sportivilor legitimaţi. Mă bucură foarte mult faptul că în afara secţiei de hipism a clubului, la care nu avem toate actele în regulă cu afilierea, doar la secţia de tenis nu avem campioni naţionali, dar cu siguranţă anul viitor vom avea la fete rezultate bune. Şi până acum au fost rezultate pozitive, dar nu am câştigat vreun titlu naţional. După cum ştim cu toţii, la tenis sunt foarte multe concursuri şi e important să participi la ele pentru o clasare bună, dar campionatul naţional este unul singur, iar doar acolo se dă tricoul galben.
Vor exista în anul 2014 fondurile necesare susţinerii unui campionat naţional la Craiova ? Sunt bani în sport sau nu?
Anul 2014, din punctul meu de vedere, în general vorbind, este un an de cotitură pentru sport. De ce spun treaba asta, pentru că avem în vedere legea descentralizării, la care un punct foarte important este sportul şi vorbim aici de cluburile sportive care erau finanţate de Ministerul Tineretului şi Sportului, vorbim de cluburile sportive şcolare, de direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, care vor trece din subordinea ministerului în subordinea autorităţilor locale. Dacă e să vorbim de judeţul Dolj, fie că sunt cele municipale, Primăria şi Consiliul Local, fie că este vorba de consiliul judeţean. La Craiova este foarte bine pentru că atât Consiliul Judeţean cât şi mai mult Consiliul Local au dispoziţie financiară şi ajută foarte mult sportul, atunci la noi este un caz fericit. Însă pot exista în ţară foarte multe locuri, unde consiliul local să nu vrea să facă sport, iar atunci asta era până la urmă misiunea ministerului ca sportul să fie făcut peste tot în aceleaşi condiţii. Dar pe mine unul mă bucură şi ca să vă răspund după această paranteză, că noi vom trece la consiliul local, şi cu siguranţă vom avea fondurile necesare să organizăm şi alte campionate naţionale. Ne dorim foarte mult să reînnodăm tradiţia crosului la Craiova, fie că este vorba de crosul naţional sau cum a fost în anii trecuţi de crosul balcanic. La lupte libere suntem prinşi în calendarul competiţional cu un campionat naţional pentru juniori. La box sperăm să găsim aceeaşi deschidere pe care am avut-o şi anul acesta şi celor de federaţie să le placă ceea ce am făcut noi. Şi în rest pentru toate celelalte secţii chiar ne dorim să avem nişte etape naţionale sau regionale.
De ce ar avea nevoie sportul craiovean şi românesc pentru a ajunge din nou în prim-plan ?
Un bun management, pentru că se tot vorbeşte pe la televizor că sportul nu este finanţat. Din punctul meu de vedere, sportul este relativ bine finanţat, dacă este să vorbim despre municipiul Craiova, părerea mea este că în sportul de performanţă sunt peste 10 milioane de euro investiţi. Atunci vine seriozitatea cu care îi cheltuieşti şi în interesul cui îi cheltuieşti, dacă îi foloseşti în interesul sportivilor te va răsplăti cu medalii. Acelaşi lucru este la sportul naţional. Dacă ne gândim că sunt federaţii care anul trecut având în vedere că bugetul a fost aprobat undeva prin luna februarie, tot au solicitat bani, iar în martie nu au mai avut. Nu poţi să faci sport fără bani. Bani sunt, dar îţi trebuie seriozitate, îţi trebuie talent să faci sport, chiar ca şi manager sau ca şi antrenor, dacă nu eşti făcut pentru această profesie, sau nu îţi place şi nu vrei să înveţi, nu faci nimic. Eşti trecător prin această funcţie şi este păcat, deoarece sunt sportivi minunaţi care trebuie ajutaţi şi trebuie să fie iubiţi de craioveni, şi vorbesc de sportivi de la clubul nostru, pentru că sunt campioni naţionali, balcanici, care au participat la campionate europene, mondiale şi poate lumea nici nu îi cunoaşte pe mulţi dintre ei.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Oamenii sunt mai importanţi decât imaginea noastră
- de
- 18 Decembrie 2013
Petiţie pentru libertatea de exprimare
- de
- 18 Decembrie 2013
OLGUŢA VASILESCU DĂ ÎN JUDECATĂ «EDIŢIE SPECIALĂ»
- de
- 15 Decembrie 2013
TERIFIANT! Atacul de la Marlorex ordonat de Olguţa Vasilescu
- de
- 13 Decembrie 2013
Filiaşi, mica Veneţie
- de
- 11 Decembrie 2013
Cercetări DNA la Consiliul Judeţean Dolj
- de
- 11 Decembrie 2013
Nicolae Vasilescu, doi ani de închisoare
- de
- 11 Decembrie 2013
La Craiova se instituie «chioşcul unic»
- de
- 10 Decembrie 2013
Apocalipsa dupa ANAF
- de
- 9 Decembrie 2013
Craioveni In infernul de la Pungeşti
- de
- 9 Decembrie 2013

