Sponsor oficial al
Chioşcurile din Craiova vor căpăta o nouă înfăţişare, în următoarele şase luni. Anunţul a fost făcut ieri, de edilul-şef al urbei, Lia Olguţa Vasilescu, în cadrul unei conferinţe de presă. “Oferta”este însă valabilă doar pentru proprietarii care s-au dovedit a fi de “bună- credinţă”, achitându-şi la timp taxele şi impozitele către municipalitate.
Cu alte cuvinte, primarul a declarat că “tuturor chioşcurilor care au fost şi sunt în legalitate li se poate acorda prelungire până la zece ani”. Condiţia este ca proprietarii să le aducă pe acestea, în decursul a şase luni, la standardele impuse de municipalitate. Totodată, o excepţie o reprezintă piaţa din cartierul Craioviţa Nouă, unde va fi amenajată o parcare în locul chioşcurilor.
Cu excepţia pieţei din Craioviţa, unde se va amenaja parcare, tuturor celorlalte chioşcuri care au fost şi sunt în legalitate li se poate acorda prelungire până la zece ani. Condiţia este ca în termen de şase luni de acum înainte să arate aşa cum trebuie. Dacă cei care sunt la ora actuală proprietari ale acestor chioşcuri şi sunt în legalitate, dovedind bună credinţă faţă de , în sensul că şi-au plătit la timp taxele şi impozitele, atunci pentru ei se poate acorda prelungire de până la zece ani. Condiţia este să arate aşa cum trebuie în următoarele şase luni. În sens contrar, nu va mai activa prelungirea pe care o facem până în luna iunie 2014 şi li se vor ridica aceste chioşcuri.
Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei
Regulament local privind condiţiile de amplasare a construcţiilor cu caracter provizoriu
Vasilescu a vorbit şi despre regulamentul local privind condiţiile de amplasare a construcţiilor cu caracter provizoriu pentru desfăşurarea activităţilor de comerţ pe raza municipiului Craiova.
Regulamentul se va aplica fără excepţie atât pentru amplasamentul aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Craiova, dar şi pentru proprietatea persoanelor fizice şi juridice. Nu fac obiectul prezentului regulament construcţiile cu caracter provizoriu amplasate pe proprietăţi private a căror funcţiune este cea de deservire a proprietăţii. Din această categorie fac parte: garajele, foişoarele, magaziile şi alte construcţii provizorii anexate construcţiilor gospodăreşti. Se interzice amplasarea de construcţii pentru desfăşurarea de comerţ stradal în zona centrală şi istorică a Craiovei. Excepţie fac aici tonetele pentru achiziţionarea presei, cărţilor, florilor, biletelor de călătorie RAT, a produselor alimentare de tip îngheţată, popcorn sau covrigi, precum şi terasele amplasate în faţa punctului de lucru cu profil de alimentaţie publică. Amplasamentele pentru desfăşurarea exercitării exerciţiilor comerciale stradale, cu excepţia teraselor din faţa punctelor de lucru vor fi atribuite în urma unor licitaţii publice. Pentru chioşcurile amplasate pe proprietăţi private se interzice afectarea domeniului public al municipiului Craiova cu elemente ale construcţiei.
A menţionat edilul-şef
Terase în stilul anilor 1900
Mai mult, terasele sezoniere sau provizorii din Bănie vor trebui să respecte anumite norme de funcţionare. Cele amplasate în zona centrală sau în zona istorică a oraşului vor trebui să fie amenajate în concordanţă cu arhitectura clădirilor. Mobilierul achiziţionat va trebui să fie din lemn sau metal, iar umbreluţele vor avea culoarea albă, de preferinţă fără inscripţii. Vasilescu a precizat că amplasamentele pentru terase în afara punctului de lucru se poate face doar prin licitaţie publică.
Terasele provizorii sau sezoniere pot fi amenajate în faţa punctului de lucru de către deţinător, pe baza acordului de amplasare, urmând câteva reguli, printre care atribuirea amplasamentelor se va face fără licitaţie publică. Este normal să se întâmple acest lucru. Mobilierul aferent teraselor care se vor amenaja în zona centrală şi istorică trebuie să fie din lemn sau metal, specific anilor 1900 şi în concordanţă cu arhitectura clădirilor. Acestea pot fi acoperite cu umbreluţe confecţionate din material impermeabil, de culoare albă, de preferinţă fără inscripţii. În cazul în care se doreşte inscripţionarea, aceasta va cuprinde doar brandul firmei. Obligatoriu, toate copertinele vor fi albe sau bej. Amplasamentele pentru terase în afara punctului de lucru se poate face doar prin licitaţie publice.
Olguţa Vasilescu
Culoarea chioşcurilor, la alegerea proprietarilor
Fiecare comerciant va avea posibilitatea de a alege culoarea chioşcului dintr-o gamă impusă de municipalitate. Tonetele vor fi făcute după două modele.
Am venit cu libertatea de a lăsa la alegerea fiecărui comerciant a unei culorii dintr-o gamă impusă de noi, gama este destul de largă. Ne-am gândit şi la costurile pe care o astfel de clădire le impută şi nu sunt chiar atât de mari, structura este din metal, închiderile sunt din isopan, numai în zonele vizibile trebuie să fie acoperit estetic cu lambriuri din lemn. Singurul lucru care ar putea fi mai scump sunt stâlpii decorativi care pot fi făcuţi din diverse feluri de lemn. Tonetele vor fi făcute după două modele. Sunt sigur că în următoarele luni Craiova va arăta altfel, executivul a dat un răgaz foarte mare şi faptul că dacă proprietarii sunt de bună credinţă îşi vor prelungi contractele pe zece ani este un fapt avantajos.
A adăugat Emilian Ştefârţă, arhitect
În ceea ce priveşte tonetele, acestea nu se închiriază prin licitaţie publică. Pentru ocuparea domeniului public fără autorizaţia Primăriei amenda este între 5000 şi 10 000 de lei, după cum a precizat primarul oraşului.
Demolările, la început de an
Primăria Craiova a început demolările de chioşcuri amplasate ilegal pe domeniul public încă de la începutul anului. Rând pe rând, barăcile au fost înlăturate, chiar dacă, la un moment dat, chioşcarii au protestat, încercând să oprească acţiunea. Cele mai multe acţiuni de demolare au avut loc în cartierul Craioviţa Nouă. Chioşcuri ilegale au fost însă “puse la pământ” în mai toate cartierele Craiovei. La prima “strigare”, cel puţin 70 de construcţii au fost “rase”. Au rămas în picioare construcţiile ale căror proprietari au înţeles că trebuie să se pună în legalitate.
Distribuie articolul:
Final de campanie europeană
11 Decembrie 2013Alte articole
Filiaşi, mica Veneţie
- de
- 11 Decembrie 2013
Apocalipsa dupa ANAF
- de
- 9 Decembrie 2013
Craioveni In infernul de la Pungeşti
- de
- 9 Decembrie 2013
Caz fără precedent la Mehedinţi, învăluit de mister
- de
- 5 Decembrie 2013
Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, în faţa judecătorilor
- de
- 5 Decembrie 2013
Marius Bălu spune că vine apocalipsa la RAAN
- de
- 28 Noiembrie 2013
Marin Condescu, reţinut de poliţişti
- de
- 13 Noiembrie 2013
«Un jandarm mi-a dat doi pumni la coaste şi un picior în spate»
- de
- 12 Noiembrie 2013
VIDEO / “Vrem Ştiinţa pe «Oblemenco»”
- de
- 7 Noiembrie 2013

