Sponsor oficial al
Acţiunea inspectorilor de la Antifraudă Gorj în Complexul Marlorex, din Craiova, a ţinut primele pagini ale ziarelor din Oltenia săptămâna trecută, pentru firescul motiv că efectele au un caracter social major. Plecând de la cele relatate de jurnalişti - tone de marfă alterată, scumpirea preţurilor ş.a.m.d., rezultă că au fost afectate mii sau chiar zeci de mii de persoane, de la comercianţii de en-gros şi clienţii lor, comercianţi cu vânzare en-detail, la familiile acestora, de la angajaţii firmelor afectate şi familiile acestora, la cumpărători şi, mai departe, la familiile acestora.
La fel de normal era ca, lipsind cu desăvârşire comunicarea din partea organului de control care a declanşat aceste efecte în masă, presa să caute şi în gaură de şarpe interesul celor care le-au provocat. Astăzi, de pildă, la mai bine de o săptămână de la demararea verificărilor care au dat peste cap alimentarea cu fructe şi legume a craiovenilor, întrebarea legitimă OK, dar care sunt rezultatele? poate ţine cu uşurinţă alte pagini ale ziarelor, atâta vreme cât vorbim de o acţiune pe bani publici şi cu urmări sociale majore.
De fapt, ne gândisem să răspundem acţiunilor care ne aduc prejudicii de imagine, cu probe concludente care să suţină cele publicate în cotidianul “Ediţie Specială”. Însă, ne-am oprit. Preferăm ca imaginea cotidianului, a redactorilor să fie prejudiciată decât să aibă şi mai mult de suferit în preajma sărbătorilor angajatorii, angajaţii şi familiile acestora. Şi asta, întrucât am aflat că presiunile asupra lor s-au amplificat exponenţial după mediatizarea cazului.
Dacă şi autorităţile s-ar preocupa mai mult de soarta contribuabililor decât de propria imagine, am avea o urbe, o ţară, mai dezvoltată. Totodată, spre buna informare a cititorilor noştri, facem precizarea că «Ediţie Specială», cotidianul, nu aparţine finanţatorului Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, ci unei societăţi comerciale ai cărei administratori sunt directorul acestui cotidian, Cristian Constantinescu şi redactorul-şef, Ana-Maria Constantinescu.
Distribuie articolul:
Alte articole
OLGUŢA VASILESCU DĂ ÎN JUDECATĂ «EDIŢIE SPECIALĂ»
- de
- 15 Decembrie 2013
TERIFIANT! Atacul de la Marlorex ordonat de Olguţa Vasilescu
- de
- 13 Decembrie 2013
Filiaşi, mica Veneţie
- de
- 11 Decembrie 2013
Cercetări DNA la Consiliul Judeţean Dolj
- de
- 11 Decembrie 2013
Nicolae Vasilescu, doi ani de închisoare
- de
- 11 Decembrie 2013
La Craiova se instituie «chioşcul unic»
- de
- 10 Decembrie 2013
Apocalipsa dupa ANAF
- de
- 9 Decembrie 2013
Craioveni In infernul de la Pungeşti
- de
- 9 Decembrie 2013
Caz fără precedent la Mehedinţi, învăluit de mister
- de
- 5 Decembrie 2013
Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, în faţa judecătorilor
- de
- 5 Decembrie 2013

