Sponsor oficial al

Situaţie incredibilă la Craiova. Patronii firmelor care plătesc taxe la bugetul local se plâng că sunt supuşi unor controale abuzive, de tip fascist. O adevărată acţiune de poliţie politică, ce a fost reinstaurată de Olguţa Vasilescu în Craiova.
După cum se ştie, la ultimul meci al Universităţii Craiova, pe tricoul de joc al echipei a apărut numele unui nou sponsor „Suleyman”, firmă care a încheiat o înţelegere pentru meciul din ultima etapă a turului, urmând să se discute posibilitatea ca „Suleyman” să devină unul dintre sponsorii echipei.
În zilele de după disputarea meciului cu Minerul Motru, presa a vehiculat şi varianta că deja „Suleyman” a achitat salariile jucătorilor echipei de fotbal Universitatea Craiova. Ba mai mult, s-a speculat o sumă mult mai mare decât cea reală.
În acel moment Olguţa Vasilescu a intrat în panică! Imediat a declanşat un adevărat jihad la adresa reprezentanţilor firmei „Suleyman”. I-a ordonat şefului Direcţiei Antifraudă, la a cărui numire în funcţie chiar ea a contribuit, să demareze un control în forţă care să-l sperie pe patron în aşa fel încât să renunţe la contractul încheiat cu Universitatea Craiova.
Prin urmare, timp de 5 zile, depozitul Marlorex a fost supus unui asalt nemaiîntâlnit al oamenilor Olguţei, deghizaţi în reprezentanţi ai statului român, care au băgat spaima cu vârf şi îndesat în toţi comercianţii acestui târg.
Practic, nici până astăzi, ziua redactării materialului, activitatea de la acest târg nu a fost reluată, pierderile comercianţilor fiind extrem de mari.
Reprezentanţii comercianţilor de la Marlorex susţin că asemenea acţiuni de control nu au întâlnit niciodată de când s-a deschis acest târg, iar modul de comportare al inspectorilor Antifraudă a fost unul execrabil, de la un limbaj foarte urât până la ameninţări directe.
Toată treaba a început de la această sponsorizare la echipa de fotbal. De aici mi se trage totul. Cine dracu m-a pus pe mine să mă încurc cu fotbalul. Am pierdut foarte mulţi bani. Toate lumea suferă după această descindere de la Antifraudă.
A spus managerul firmei care administrează complexul comercial
Acţiunea de la Marlorex este una de tip mafiot, în care cei care nu se supun dorinţelor politicienilor se trezesc cu controale menite să le creeze mari greutăţi şi să-i constrângă să accepte condiţiile impuse de „capul„ zonei.
Pe de altă parte, această descindere în forţă
pare a fi o lecţie pentru cei care au de gând să colaboreze în vreun fel cu clubul Universitatea Craiova.
În fapt, Olguţa Vasilescu a iniţiat în această perioadă numeroase acţiuni de blocare a clubului de fotbal Universitatea Craiova, pe lângă evacuarea frauduloasă de pe stadionul «Ion Oblemenco», Olguţa Vasilescu a blocat tranzacţii comerciale ale patronului clubului de fotbal, Adrian Mititelu, a transmis numeroase mesaje către mai mulţi oameni de afaceri din Craiova să stea departe de a sprijini clubul Universitatea Craiova, a pus la cale împreună cu Mircea Sandu numeroase sancţiuni pe linie sportivă care să creeze (vezi suspendarea terenului) alte şi alte probleme clubului, toate acestea pentru a-şi atinge planul de dărâmare a clubului Universitatea Craiova în favoarea proiectului abuziv, numit CSU Craiova.
Acţiunile iresponsabile ale acestei persoane sunt extrem de periculoase, încălcând în mod flagrant normele statului de drept.
Toate aceste demersuri ilegale ale Olguţei Vasilescu, deşi sunt clare ca lumina zilei, au loc chiar sub nasul oamenilor legii care asistă pasiv. Practic, această femeie a reinstaurat teroarea în oraşul Craiova, foarte mulţi oameni de afaceri si funcţionari publici, temându-se de a intra în vizorul ei. Tupeul şi îngâmfarea pe care le afişează această doamnă au la bază aşa-zisa apropiere pe care o are faţă de premierul Victor Ponta, cu care se laudă tot mai frecvent în oraşul Craiova.
Practic, această ultimă acţiune a Olguţei Vasilescu confirmă pe deplin abuzurile săvârşite de un om iresponsabil care practic a aruncat oraşul Craiova în aer numai din dorinţa de a-şi impune un moft. Olguţa Vasilescu este un caz grav de luat în seamă de către procurori care nu mai pot sta pasivi la asemenea acţiuni din partea unui funcţionar public care ar trebui să fie un model în a respecta legea şi ordinea publică.
Da, probarea acţiunilor de trafic de influenţă săvârşite de Olguţa Vasilescu nu este uşor de demonstrat, însă dacă statul român prin serviciile competente ar lua măsurile legale de supraveghere a comportamentului unor funcţionari care au o foarte mare putere administrativă, dar mai ales politică, poate nu s-ar ajunge la asemenea dificultăţi. În general, în România se aşteaptă ca victima să-şi dea duhul ca de abia după aceea să intervină legea. Ori acţiunile Olguţei Vasilescu au început de circa şase luni de zile şi până în prezent nu există vreun semn că în statul român instituţiile funcţionează. Ce mai trebuie să se întâmple ca această doamnă să fie tratată ca orice cetăţean de rând care este susceptibil de grave infracţiuni?
Pierderile clubului Universitatea Craiova datorită acţiunilor nesăbuite ale acestei demente sunt foarte mari. De la zi la zi, activitatea clubului suferă tot mai mult. Sute de mii de oameni suferă şi ei alături de clubul Universitatea, însă nimeni nu face nimic.
Dorinţa ei nebună de a vedea lacătul pus pe uşile clubului Universitatea Craiova este uriaşă şi nu stă în loc de nimic de la a-şi îndeplini planul criminal.
În oricare alt stat al Uniunii Europene acţiunile Olguţei Vasilescu intrau de mult pe mâna justiţiei, numai într-o ţară ca România aplicarea legii lasă de dorit. De exemplu, în cazul Antena Grup - RCS&RDS s-a ajuns chiar la arestări, pentru că vezi Doamne, RCS&RDS a fost şantajat de către Antena Grup, însă în cazul Universitatea Craiova, şantajul este mult mai grav şi mai clar, dar lucrurile trenează şi nu se întâmplă nimic... Însă asta este România, ţara unde dreptatea se măsoară în mai multe unităţi de măsurare, spre dezamăgirea şi deziluzia tuturor.
Aşa că Olguţa, draga mea, taie, spânzură, încalecă-i, fă ce vrei, e lumea ta, tu eşti şefa, deocamdată, ţi se permite să faci ce vrei!
Distribuie articolul:
Pandurii, puls crescut înainte de sărbători
12 Decembrie 2013Alte articole
Filiaşi, mica Veneţie
- de
- 11 Decembrie 2013
Cercetări DNA la Consiliul Judeţean Dolj
- de
- 11 Decembrie 2013
Nicolae Vasilescu, doi ani de închisoare
- de
- 11 Decembrie 2013
La Craiova se instituie «chioşcul unic»
- de
- 10 Decembrie 2013
Apocalipsa dupa ANAF
- de
- 9 Decembrie 2013
Craioveni In infernul de la Pungeşti
- de
- 9 Decembrie 2013
Caz fără precedent la Mehedinţi, învăluit de mister
- de
- 5 Decembrie 2013
Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, în faţa judecătorilor
- de
- 5 Decembrie 2013
Marius Bălu spune că vine apocalipsa la RAAN
- de
- 28 Noiembrie 2013

