Sponsor oficial al
Dunărea Calafat este de neoprit în campionatul doljean. Elevii lui Oncică Claudiu şi-au continuat seria victoriilor şi în etapa de sâmbătă. Astfel, calafetenii au ajuns la un total de nouă izbânde consecutive, detaşându-se faţă de locul doi la o distanţă de opt puncte, datorită victoriei din etapa de sâmbătă, scor 2-0 pe terenul “şcolarilor”. Un avans destul de mare dobândit de Dunărea Calafat până acum, ţinând cont că ne aflăm abia la finalul etapei a IX-a. Dar, privit prin prisma faptului că Liga a IV-a doljeană dispune şi de un play-off la finalul sezonului pentru desemnarea formaţiei ce va disputa barajul pentru promovare, avansul pe care l-au obţinut calafetenii acum ar putea fi năruit în primăvară.
Însă tehnicianul formaţiei din Calafat a avut parte chiar anul trecut de o experienţă neplăcută, când liderul de acum al campionatului doljean s-a aflat într-o situaţie asemănătoare la sfârşitul sezonului, plecând cu un avantaj considerabil în play-off, dar cedând inexplicabil pe parcursul ultimei faze. Revenind la ediţia actuală a Ligii a IV-a din Dolj, după runda de sâmbăta trecută au apărut mici modificări pe podium. Progresul Segarcea s-a îndepărtat de fruntea clasamentului, dar îşi păstrează un loc care duce în play-off, coborând pe poziţia a patra. Segărcenii n-au reuşit să se impună într-o deplasare dificilă, Filiaşiul învingându-i la limită, scor 1-0. Revelaţia sezonului, cel puţin până în acest moment, Dunărea Bistreţ, a trecut cu greu de Işalniţa pe teren propriu, dar, cu cele trei puncte adjudecate, gruparea din Bistreţ a revenit pe podium.
Prometeu Craiova n-a putut să profite de eşecul segărcenilor şi să îşi consolideze a doua poziţie din ierarhie, remizând cu greu pe terenul nou-promovatei Vânătorul Desa. Inexplicabilă este şi înfrângerea la scor suferită de Ostroveni în deplasarea de la Bechet. Recolta a cedat fără drept de apel în faţa formaţiei Danubius Bechet, fiind învinsă cu un usturător 5-1. CS “U” II Craiova a rămas fără victorie în campionat şi la sfârşitul acestei săptămâni, contabilizând doar un egal acasă, cu Amaradia Melineşti. Viitorul Cârcea n-a întâmpinat probleme în voiajul de la Celaru, câştigând la două goluri diferenţă, în timp ce codaşa clasamentului, Unirea Leamna, n-a jucat în această etapă.
Distribuie articolul:
Surpriza etapei, înregistrată la Craiova
14 Octombrie 2013Alte articole
DOSARUL DEZAFILIERII - Un nou termen
- de
- 11 Octombrie 2013
Dili Şerbănoiu, încătuşat în stradă
- de
- 10 Octombrie 2013
Pensionarii doljeni au beneficiat ilegal de prescripţii medicale
- de
- 8 Octombrie 2013
Codul Insolvenţei - Căluşul din gura presei
- de
- 7 Octombrie 2013
Ziua îngroapă morţi, noaptea scrie poezii
- de
- 2 Octombrie 2013
«Vreau doar să pot câştiga şi eu o bucată de pâine!»
- de
- 1 Octombrie 2013
OLGUŢA VASILESCU SCOATE BAIONETA
- de
- 29 Septembrie 2013
«Locuiesc în vile, dar declară că sunt persecutaţi politic»
- de
- 25 Septembrie 2013
Olguţa Vasilescu, acţiuni grave de şantaj la adresa Universităţii Craiova
- de
- 25 Septembrie 2013
Maidanezii au mai făcut o victimă
- de
- 24 Septembrie 2013

