Sponsor oficial al
Cea mai galonată formaţie a SCM Craiova în campionatul trecut, cea de volei masculin, se află în faţa debutului în sezonul competiţional 2013 - 2014. După o vacanţă lungă, sezonul competiţional intern având pauză peste patru luni, elevii lui Dan Pascu revin pe parchet. În chiar prima etapă a campionatului au şi primul derbi, oltenii urmând să întâlnească în deplasare puternica formaţie din Zalău.
Despre debutul în campionat şi obiectivele propuse pentru acest sezon, Dan Pascu a opinat:
Obiectivul echipei este de a termina pe locurile 1 - 4. Va fi un campionat puternic, pentru că şi echipele din prima jumătate a campionatului s-au întărit. Zalăul este o echipă redutabilă şi cu pretenţii şi de aceea meciul din prima etapă nu va uşor. Despre noul sistem, tur - retur, apoi play-off, pot să spun doar că trebuie să fim foarte atenţi. Acest sistem ajută echipele de pe locurile 1 şi 2, care nu joacă în prima fază. Programul echipei este intens, am intrat în linie dreaptă cu organizarea jocului din Cupa CEV. Trebuie să spun că vom fi nevoiţi să jucăm pe un teren de o culoare diferită decât cea a sălii şi de aceea vom juca pe suprafaţa specială de volei, ceea ce aduce o motivaţie în plus. Olanda are o şcoală de volei foarte bună, va fi un meci greu, dar promit că vom face tot posibilul să câştigăm. Echipa Orion este dornică de competiţie şi vrea să joace cât mai bine, mai ales pentru că a avut şi nişte probleme financiare.
Debutul în CEV Cup va avea loc pe 23 octombrie, la ora 20.30, meciul retur fiind programat pe 30 octombrie.
Despre sezonul care urmează să înceapă au vorbit şi doi dintre componenţii lotului. Laurenţiu Vânătoru, căpitanul echipei, este optimist şi crede că performanţele vor fi dintre cele mai bune.
Ne pregătim de un campionat mult mai intens decât anul trecut. Ne aşteaptă meciuri grele, pentru că sunt sigur că celelalte echipe vor fi mult mai motivate în partidele cu noi. Cred că suntem pe un drum bun şi sper să egalăm performanţa de anul trecut. Meciul de la Zalău va fi unul cu presiune foarte mare, noi ne jucăm şansa. Cred că este posibil să ajungem în două finale, avem o echipă mai puternică. Sunt şi câteva echipe care s-au întărit în campionat, Zalăul, Dinamo, Baia Mare, iar Constanţa este la acelaşi nivel ca anul trecut.
A declarat Vânătoru
Dintre cei trei sârbi de la echipă a vorbit Alexis Vladan. Acesta a destins atmosfera, începând cu a spune “salut, ştiu şi eu puţin româneşte”.
Despre sezonul competiţional, a declarat următoarele:
Este important că am progresat, atât pe plan tactic, cât şi fizic. 90 la sută suntem pregătiţi pentru noul campionat. Să fiţi siguri că vom juca cât de bine putem. În ceea ce priveşte oraşul, cred că este frumos şi mă simt bine aici.
-------------
Debut
Fetele joacă la Lugoj
Dacă băieţii mai au de aşteptat câteva zile, fetele vor juca prima etapă a sezonului sâmbătă, cu începere de la ora 18.30, la Lugoj.
Îmi propun să formăm o echipă competitivă şi să ne îmbunătăţim jocul şi să facem spectacol, pentru ca lumea să vină la sală. Debutăm la Lugoj şi mergem acolo cu gândul de a câştiga. Sperăm că ghinioanele au trecut şi vom avea un joc bun, nu vom avea trac, şi cred că toate fetele se vor recupera.
A declarat antrenorul echipei feminine de volei de la SCM, Berthold Văsuică
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
DOSARUL DEZAFILIERII - Un nou termen
- de
- 11 Octombrie 2013
Dili Şerbănoiu, încătuşat în stradă
- de
- 10 Octombrie 2013
Pensionarii doljeni au beneficiat ilegal de prescripţii medicale
- de
- 8 Octombrie 2013
Codul Insolvenţei - Căluşul din gura presei
- de
- 7 Octombrie 2013
Ziua îngroapă morţi, noaptea scrie poezii
- de
- 2 Octombrie 2013
«Vreau doar să pot câştiga şi eu o bucată de pâine!»
- de
- 1 Octombrie 2013
OLGUŢA VASILESCU SCOATE BAIONETA
- de
- 29 Septembrie 2013
«Locuiesc în vile, dar declară că sunt persecutaţi politic»
- de
- 25 Septembrie 2013
Olguţa Vasilescu, acţiuni grave de şantaj la adresa Universităţii Craiova
- de
- 25 Septembrie 2013
Maidanezii au mai făcut o victimă
- de
- 24 Septembrie 2013

