Sponsor oficial al
După o pauză consistentă, voleibalistele de la SCM Craiova reintră în circuitul competiţional. Oltencele joacă în cadrul celei de a XIII-a etape a campionatului, a doua a returului, la Tg. Mureş. Meciul este unul în care gazdele pornesc cu prima şansă dar nu este exclusă o surpriză, elevele lui Berti Văsuică având evoluţii bune în deplasare. Medicina, are un avantaj de trei victorii în clasament, dar pe teren nu joacă nici clasamentul şi nici bugetul.
Este de aşteptat o replică solidă a echipei vizitatoare care trebuie să-şi vândă cât mai scump pielea. Altfel, în perioada de pauză, SCM Craiova a jucat două partide amicale, ambele în compania formaţiei CSM Lugoj. Pentru meciul de la Tg. Mureş, Berthold Văsuică are la dispoziţie tot lotul. Obiectivul echipei în cauză este salvarea de la retrogradare.
Singura formaţie craioveană care va juca pe teren propriu în weekend este cea de baschet feminin. Sâmbătă, de la ora 10, echipa antrenată de Daniel Vasile va întâlni în Sala “Ion Constantinescu” echipa similară din Sfântul Gheorghe. Fără vreo investiţie în jucătoare, în pauza competiţională, echipa gazdă este şi de data aceasta victimă sigură. SCM Craiova se află pe locul 13 în clasament, cu o singură victorie în cont, în timp ce baschetbalistele din Sfântul Gheorghe au nouă reuşite la activ.
Clasament divizia a1 - volei feminin
1. Ştiinţa Bacău 12 11 1 35-6 33
2. CS Dinamo Bucureşti 12 11 1 33-5 32
3. CS Volei Alba Blaj 12 11 1 35-9 32
4. Medicina Tg. Mureş 12 8 4 27-17 24
5. CSM Târgovişte 12 7 5 25-20 20
6. SCM “U” Craiova 12 5 7 21-23 17
7. UNIC Piatra Neamţ 12 5 7 19-23 17
8. CSM Lugoj 12 5 7 19-24 15
9. CSM Bucureşti 12 5 7 19-23 14
10. ACS Penicilina Iaşi 12 3 9 10-29 9
11. CS Rapid Bucureşti 12 1 11 5-34 3
12. CSV Tomis Constanţa 12 0 12 1-36 0
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Devoratoarea de directori își rupe dinţii în instanţă
- de
- 6 Ianuarie 2014
A evadat de sub nasul poliţiştilor
- de
- 30 Decembrie 2013
Oamenii sunt mai importanţi decât imaginea noastră
- de
- 18 Decembrie 2013
Petiţie pentru libertatea de exprimare
- de
- 18 Decembrie 2013
OLGUŢA VASILESCU DĂ ÎN JUDECATĂ «EDIŢIE SPECIALĂ»
- de
- 15 Decembrie 2013
TERIFIANT! Atacul de la Marlorex ordonat de Olguţa Vasilescu
- de
- 13 Decembrie 2013
Filiaşi, mica Veneţie
- de
- 11 Decembrie 2013
Cercetări DNA la Consiliul Judeţean Dolj
- de
- 11 Decembrie 2013
Nicolae Vasilescu, doi ani de închisoare
- de
- 11 Decembrie 2013
La Craiova se instituie «chioşcul unic»
- de
- 10 Decembrie 2013

