Sponsor oficial al
Magistraţii Curţii de Apel Craiova se reunesc astăzi pentru a judeca apelul formulat de Florin Gorunescu, fostul prodecan de la Facultatea de Farmacie din Craiova. De aproape nouă luni, fostul profesor universitar se află în stare de arest preventiv.
Florin Gorunescu a intrat în atenţia anchetatorilor la începutul anului trecut, după ce una dintre studentele sale l-a reclamat pentru faptul că primeşte bani de la studenţi pentru note de trecere la examene.
Anchetatorii au stabilit că, la sfârşitul lunii mai, a fost contactat de mai mulţi studenţi ca să le aranjeze examenele la informatică, disciplina pe care o preda. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj i-au organizat profesorului un flagrant, marcând banii cu inscripţia MITĂ. Banii i-au fost daţi profesorului de poliţiste sub acoperire şi de către studenta denunţătoare. După percheziţia din locuinţa profesorului acuzat de luare de mită, au fost găsiţi cei 300 de euro marcaţi.
Gorunescu a fost arestat preventiv pe data de 1 iunie pentru luare de mită în formă continuată. A fost eliberat de trei ori la rând de Tribunalul Dolj, însă Curtea de Apel Craiova a admis de fiecare dată recursurile Parchetului, menţinând starea de arest.
Iniţial a fost arestat pentru o perioadă de 20 de zile, fiind ulterior trimis în judecată în stare de arest, iar măsura restrictivă de libertate i-a fost menţinută, cu toate că urmărirea penală fusese încheiată.
În noiembrie 2012 a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, iar Tribunalul Dolj l-a decăzut din dreptul de a exercita o funcţie în învăţământ pentru doi ani.
Gorunescu a făcut recurs la decizia Curţii de Apel Craiova de menţinere a stării de arest preventiv. Pe data de 16 ianuarie 2013, instanţa supremă a respins recursul ca nefondat.
Distribuie articolul:
Rioşanu a ajuns la Olt
20 Februarie 2013Alte articole
Gruparea Diaconu a ajuns pe mâna procurorilor DNA
- de
- 19 Februarie 2013
Doctorul şpăgar Anuşca nu scapă de puşcărie
- de
- 19 Februarie 2013
Mort pe patul de spital
- de
- 18 Februarie 2013
Elevă bătută crunt de o colegă la şcoală, în sala de curs
- de
- 17 Februarie 2013
Manglea de pe cardurile clienţilor
- de
- 13 Februarie 2013
20 de angajaţi în greva foamei la Oltchim
- de
- 12 Februarie 2013
Ford - penalizat cu 14 milioane de euro
- de
- 13 Februarie 2013
Dinel Staicu va fi eliberat din închisoare
- de
- 12 Februarie 2013
Melania Renghea: «M-a pus în genunchi şi m-a obligat să-i fac…»
- de
- 11 Februarie 2013
Samir Sprânceană – 18 ani de închisoare
- de
- 12 Februarie 2013

