Sponsor oficial al
Din una dintre sutele sau chiar miile de reţete fraudate, reiese că “dottore” Diaconu este primul savant din lume care a descoperit femeia bolnavă de... prostată, căreia i-a prescris medicamentul... prostamol! Acest om prins cu mâna în borcanul de miere, în calitate de ordonator de credite, are în pix un buget anul de circa 15 miliarde de lei vechi. Spunem “are” pentru că, în pofida dosarului-beton aflat în lucru la DNA Craiova, Diaconu este menţinut în funcţie. Şi mai grav este că, de pe acest piedestal, doctorul puşcăriabil le face zile fripte celor doi denunţători din subordine, care au avut curajul să sesizeze structurile Anticorupţie despre faptul că e nevoie de curăţenie într-un sistem medical putred.
Doctorul cu grad de comisar-şef Ion Diaconu, şeful Centrului Medical Judeţean Mehedinţi din cadrul Direcţiei Medicale a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), are dosar penal în lucru la DNA Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual şi uz de fals. Alături de Diaconu mai sunt cercetaţi penal contabilul-şef al unităţii medicale, Ioana Mirescu, o asistentă medicală pe nume Lelia Stăiculescu, de la cabinetul medical al IPJ Mehedinţi, doctorul de la cabinetul medical al IPJ Mehedinţi Rodica Rednic, precum şi administratorii de la două farmacii private din Severin. La începutul acestei luni, februarie 2013, procurorii DNA Craiova, împreună cu lucrători de la DGA Mehedinţi, au ridicat, în urma unor descinderi discrete, probe şi înscrisuri de la Centrul Medical Judeţean Mehedinţi, cât şi de la cele două farmacii private din Drobeta - Turnu Severin, “Remedia” şi “Ralservice”.
Anchetatorii au ridicat saci de documente cu care vor să probeze că doctorul cu epoleţi Ion Diaconu îşi formase o reţea infracţională de fraudare de reţete medicale, cu scopul însuşirii de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Echipele Anticorupţie nu au descins la Severin la plesneală, cum se spune, ci avut mandate de percheziţie în baza unor indicii temeinice. Este vorba de sesizările unor denunţători aflaţi chiar în subordinea comisarului-şef doctor Ion Diaconu. Aceştia, în reclamaţiile lor, au adus ca dovezi, în copie, nu mai puţin de 130 de reţete medicale dubioase, suspecte de a fi fraudate. Însă ulterior, în urma descinderilor, anchetatorii au stabilit că numărul acestor reţete dubioase este mult, mult mai mare. Dosarul penal aflat în lucru la DNA Craiova are numărul 315/P/2012 şi e întocmit beton, afirmă surse judiciare.
Denunţătorii care au dat în vileag “reţeaua Diaconu” sunt doi subofiţeri. Este vorba de agentul-şef Valeriu Ţăroi, asistent medical care lucrează de circa 11 ani cu doctorul Ion Diaconu, şi de agentul principal Gabriel Laurenţiu Brozbă, şofer pe o ambulanţă a unităţii medicale din anul 2009. Pentru necunoscători, Centrul Medical Mehedinţi, ca toate unităţile medicale din celelalte judeţe ale ţării, se subordonează Direcţiei Medicale a Ministerului Afacerilor Interne. Iar Centrul Medical Mehedinţi are în subordine cabinetul medical al poliţiştilor de frontieră, cabinetul medical al jandarmilor, cabinetul medical al poliţiştilor şi cabinetul medical al pompierilor. Ei bine, în luna mai 2011, comisarul-şef doctor Ion Diaconu este avansat de la doctor al cabinetului medical al poliţiştilor de frontieră la şef al Centrului Medical Judeţean Mehedinţi.
Adică un fel de doctor şef peste doctorii ceilalţi din sistemul judeţean MAI. Centrul Medical Judeţean Mehedinţi se află în sediul IPJ Mehedinţi. Fiind aproape unii de alţii, în acelaşi sediu practic, doctorul Ion Diaconu a început să facă “afaceri” cu doctorul de la cabinetul Poliţiei, Rodica Rednic, o doamnă civil. Cei doi îşi prescriau reciproc reţete medicale pentru afecţiuni care nu existau, susţin denunţătorii. Reţete similare prescriau şi pe numele altor colegi de serviciu, dar şi pe numele unor poliţişti care nu ştiau nimic. Astfel de reţete fraudate, cu medicamente scumpe în ele, erau trimise de Diaconu şi Rednic la farmaciile cu care aceştia aveau blaturi. Potrivit denunţătorilor, la sfârşitul fiecărei luni, doctorul şef Ion Diaconu, în calitate de ordonator de credite - cu un buget anual pe mână de circa 15 miliarde de lei vechi - împreună cu doamna contabil-şef Ioana Mirescu, virau banii pe reţetele respective, prin ordine de plată, către farmaciile respective. “Care era cota parte pentru fiecare din aceşti bani furaţi din bugetul de sănătate al Centrului Medical, nu vă pot spune. Însă cu siguranţă vorbim de sute de reţete fraudate, chiar mii de reţete”, ne-a declarat agentul-şef Valeriu Ţăroi, unul dintre denunţători.
În graba de a şmenui cât mai multe reţete medicale, comisarul-şef Ion Diaconu a reuşit o performanţă halucinantă. Din documente reiese că Diaconu este primul doctor din lume care a descoperit femeia bolnavă de... prostată. Şi, cum era şi firesc, tot el a vindecat-o. Cu ce credeţi? Cu medicamentul... prostamol, după cum reiese dintr-o reţetă medicală. În octombrie 2012, denunţătorii Valeriu Ţăroi şi Gabriel Laurenţiu Brozbă au sesizat organele competente.
După aproape un an de când domnul Diaconu a fost numit în noua funcţie de şef al Centrului Judeţean Mehedinţi, mi-a dat o sarcină în plus, în afara aceleia de asistent medical. Mi-a spus să mă ocup de secretariat. Aici am găsit vraişte în documente. Aşa am descoperit multe reţete medicale suspecte, cu valori mari, cu produse care nu se puteau elibera gratuit, cu şampoane, cosmetice, vitamine, scrise de doctorul Diaconu sau domana doctor Rednic. Când i-am spus domnului Diaconu că e ceva în neregulă, în faţă mi-a dat dreptate, dar ulterior m-a mutat de lângă dumnealui, la cabinetul medical al poliţiştilor de frontieră mehedinţeni. Precaut, când am predat secretariatul unui coleg, am făcut documentaţie de predare-primire, dar le-am atras atenţia că nu se respectă ordinele MAI privind inventarierea anuală a documentele clasificate. Am fost prevăzător şi mi-am făcut copii din mai multe documente, şi apoi, ca să am inima împăcată, să nu fiu şi eu acuzat mai tâziu de tăinuire ori de favorizarea infractorului, am pornit sesizările simultane la DGA, MAI şi IPJ Mehedinţi împreună cu colegul meu Laurenţiu Gabriel Brozbă. Toate aceste instituţii şi-au făcut treaba ca la carte, ne-au sprijinit, dosarul este acum la DNA şi îşi urmează cursul. Însă ne-am făcut şi duşmani. Duşmani influenţi, care acţionează pe diverse căi să ne facă rău.
Denunţătorul Valeriu Ţăroi
Doctorul «Prostamol» e şi lector universitar
Doctorul cu grad de colonel Ion Diaconu este şi lector universitar la Universitatea din Craiova - Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport - Centrul Severin. Diaconu le predă studenţilor anatomie şi fiziologie. Face şi el un ban cinstit, îşi rotunjeşte veniturile, cum se spune. Însă peste puţin timp nu este exclus ca să primească un şut în fund din partea unei comisii de etică universitară.
Rectorul Universităţii din Craiova, domnul profesor universitar doctor Dan Claudiu Dănişor, mi-a răspuns în scris că, în urma sesizării mele, Consiliul de Administraţie al Universităţii din Craiova a hotărât ca faptele reclamate de mine privind activitatea domnului lector universitar doctor Ion Diaconu să fie cercetate şi analizate de Comisia de etică universitară. Un doctor anchetat de DNA care prescrie medicamente pentru prostată la femei, eu cred că n-are ce să mai caute prin rândul cadrelor universitare. Sperăm să fie suspendat şi din funcţia de şef al Centrului Medical Judeţean, să nu mai prescrie reţete, să nu mai fraudeze. Însă acest lucru nu depinde de noi, ci de domnul comisar şef doctor Gabriel Ovidiu Galeş, şeful cel mare, de la Bucureşti, care ţine cu el. Atenţionez însă că nu ne vom lăsa intimidaţi de nimeni şi, dacă am pornit pe acest drum, vom merge până la capăt. Suntem convinşi că situaţia acesta va ajunge în curând şi la urechile domnului ministru Radu Stroe, chiar dacă unii se străduiesc să nu ajungă!
Agentul-şef Valeriu Ţăroi
Doctorul Ion Diaconu nu a dorit să facă niciun fel de declaraţie, aşa că, până la o eventuală condamnare definitivă şi irevocabilă, el şi celelalte persoane incriminate în dosarul de la DNA Craiova beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.
Pulane procedurale în loc de mulţumiri
Cei doi denunţători ne-au povestit că, după tot ce au făcut, nu se simt protejaţi deloc, ci din contră. Sunt stigmatizaţi, marginalizaţi şi băgaţi în anchete interne, ca să se înveţe minte că nu trebuie să te pui cu “sistemul”. Represaliile, spun ei, vin de la doctorul Ion Diaconu, care le-a rămas în continuare şef şi e, bine mersi, de neclintit din funcţie. Alt “greu” care le poartă sâmbetele, cred ei, este comandantul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş, comisarul-şef Ion Mirescu, fost şef la Poliţia de Frontieră Mehedinţi, soţul contabilei Ioana Mirescu, pe care au denunţat-o la DNA. Denunţătorul Gabriel Laurenţiu Brozbă, şoferul de pe ambulanţă, povesteşte că cei de la Poliţia de Frontieră Mehedinţi vor să-l scoată acum că ar fi “nebun”. Pe 23 octombrie 2012, la scurt timp după ce denunţătorii au reclamat că şi soţia lui Mirescu e mânjită, ca o coincidenţă, conducerea Poliţiei de Frontieră Mehedinţi i-a ridicat armamentul lui Brozbă şi i-a impus să facă un test psihiatric.
S-au folosit de o vecină care stă deasupra de mine în bloc şi care a reclamat că am ameninţat-o că nu mă lasă să dorm când vin obosit din ture. Sincer vorbind, doamna mă deranjează fonic, dar acest lucru eu l-am reclamat la asociaţia de proprietari în scris. Nicidecum nu am ţipat la ea, cum reclamă. Am fost nevoit să merg la un cabinet psihiatric în Severin. Am fost la doamna doctor Ana Lungu şi le-am adus documente că nu-s nebun. Nu le-a convenit lui Ion Diaconu şi psihologului de la Poliţia de Frontieră, o doamnă comisar pe nume Cenea. Au spus să merg la un spital militar. Am fost la Spitalul Militar Central Bucureşti, s-a stabilit că nu am nicio problemă psihiatrică, acte, tot. Diaconu n-a vrut să mi le scrie în carnetul de sănătate. Nu le-a luat nici pe acestea în considerare. Acum vor să mă trimită la Spitalul Gerota al MAI , un spital inferior Spitalului Militar, şi n-au dreptate pe lege. Cred că de toate acestea nu este străin nici comisarul-şef Mirescu, soţul doamnei contabile Mirescu. Vă daţi seama cum mă simt eu ca poliţist cu armamentul ridicat... E ca şi cum ai fi săvârşit ceva foarte grav, un fel de punere la dispoziţie, o dezonoare.
Agentul principal Gabriel Laurenţiu Brozbă
Celălalt denunţător, agentul-şef Valeriu Ţăroi, susţine că l-a reclamat în scris pe doctorul Diaconu, pe cale administrativă, la directorul Direcţiei Medicale a Ministerului Afacerilor Interne, comisarul-şef doctor Gabriel Ovidiu Galeş. Totul s-a întors însă împotriva lui.
Domnul Galeş a trimis imediat Corpul de control pentru ancheta disciplinară. Au venit nişte oameni oneşti, care şi-au făcut treaba. Ce nu ştiam eu este faptul că şi soţia doctorului Galeş, doctoriţa Laurenţia Nicoleta Galeş, elibera reţete falsificate pe numele unor bolnavi de cancer la Spitalul Fundeni şi împreună cu alţi colegi doctori fac obiectul unui dosar penal similar cu cel de aici, instrumentat de procurorii din Bucureşti. Cum se spune, corb la corb nu scoate ochii. Aşa că Galeş nu a dispus nici suspendarea lui Diaconu din funcţie, nici cercetarea internă, disciplinară. Cred că nici nu s-au uitat în raportul Corpului de control. Iar doctorul Diaconu, ca şef, ce credeţi că a făcut ca să se răzbune pe mine? Mi-a făcut propunere la Galeş, la Bucureşti, pentru calificativul bine, şi nu foarte bine, cum am avut întotdeauna în cei 20 de ani de activitate. Mă afectează moral foarte mult acest lucru. Şi, la fel ca şi colegul meu Brozbă, cred că şi domnul comisar-şef Mirescu nu e străin de ce ni se întâmplă, dat fiind faptul că şi soţia dumnealui, în calitate de contabil, e implicată în fraudarea de reţete.
Valeriu Ţăroi
Distribuie articolul:
Buleică, împrumutat la «U» Cluj
18 Februarie 2013Alte articole
Mort pe patul de spital
- de
- 18 Februarie 2013
Elevă bătută crunt de o colegă la şcoală, în sala de curs
- de
- 17 Februarie 2013
Manglea de pe cardurile clienţilor
- de
- 13 Februarie 2013
20 de angajaţi în greva foamei la Oltchim
- de
- 12 Februarie 2013
Ford - penalizat cu 14 milioane de euro
- de
- 13 Februarie 2013
Dinel Staicu va fi eliberat din închisoare
- de
- 12 Februarie 2013
Melania Renghea: «M-a pus în genunchi şi m-a obligat să-i fac…»
- de
- 11 Februarie 2013
Samir Sprânceană – 18 ani de închisoare
- de
- 12 Februarie 2013
Mirajul corupţiei
- de
- 10 Februarie 2013
Şi-a pus pielea la bătaie şi acum trage ponoasele
- de
- 10 Februarie 2013

