Sponsor oficial al
Dan Nelu Anuşca a fost prins anul trecut, pe data de 16 octombrie, în flagrant în timp ce primea mită 1.200 de lei de la sora unei paciente. Doctorul i-a cerut unei craiovence suma de 2.000 de lei pentru efectuarea unei operaţii. Medicul ortoped s-a supărat în momentul în care a primit doar 800 de lei şi i-a spus pacientei că nu o poate opera pe banii respectivi.
Femeia şi-a sunat familia şi i-a cerut să îi mai aducă 1.200 de lei. Pacienta medicului ortoped s-a hotărât să îl denunţe la DNA pe Dan Nelu Anuşca. Doctorul a fost prins în flagrant în timp ce primea 1.200 de lei. Dan Nelu Anuşca este acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Procesul se află pe rol la Tribunalul Dolj, iar următorul termen este fixat pe 4 martie.
Medicul ortoped a cerut instanţei să fie eliberat sub control judiciar, însă magistraţii Tribunalului Dolj i-au respins cererea ca nefondată. Medicul specialist ortoped Dan Nelu Anuşca este şi profesor în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Craiova. Anuşca nu efectua nici măcar o intervenţie chirurgicală fără să ia bani. În momentul în care a primit doar 800 de lei, Anuşca a întrebat-o pe bolnavă dacă “îl ofensează”. Avea un tarif bine stabilit: 2.000 de euro pentru intervenţiile chirurgicale mai dificile.
Distribuie articolul:
Rioşanu a ajuns la Olt
20 Februarie 2013Alte articole
Gruparea Diaconu a ajuns pe mâna procurorilor DNA
- de
- 19 Februarie 2013
Mort pe patul de spital
- de
- 18 Februarie 2013
Elevă bătută crunt de o colegă la şcoală, în sala de curs
- de
- 17 Februarie 2013
Manglea de pe cardurile clienţilor
- de
- 13 Februarie 2013
20 de angajaţi în greva foamei la Oltchim
- de
- 12 Februarie 2013
Ford - penalizat cu 14 milioane de euro
- de
- 13 Februarie 2013
Dinel Staicu va fi eliberat din închisoare
- de
- 12 Februarie 2013
Melania Renghea: «M-a pus în genunchi şi m-a obligat să-i fac…»
- de
- 11 Februarie 2013
Samir Sprânceană – 18 ani de închisoare
- de
- 12 Februarie 2013
Mirajul corupţiei
- de
- 10 Februarie 2013

