Sponsor oficial al
Rezultat de excepţie al voleibaliştilor de la Sport Club Municipal. Formaţia pregătită de Dan Pascu şi Claudiu Mitru a reuşit, ieri-seară, să treacă în cea de a doua fază a CEV Cup după ce s-au impus şi în deplasare. După 3-0 pe teren propriu, craiovenii au câştigat cu acelaşi scor meciul de la Zwolle, acolo unde echipa din Doetinchem a primit aceptul de a juca în cupele europene. Partida a început sub semnul echilibrului, în primul set fiind consemnat rezultatul de egalitate la 12. S-a mers la un punct, maxim două, diferenţă până la 19, după care oltenii au încercat să se desprindă. La 21-18 lucrurile păreau rezolvate, numai că a mai fost nevoie de câteva mingi pentru a se câştiga setul. Olandezii nu au mai revenit după ce au pierdut prima parte la 23, în seturile doi şi trei punctele lor venind mai mult pe greşelile oaspeţilor. Ceva probleme au fost în finalul setului doi, când gazdele s-au apropiat la un singur punct: 21-20. De aici înainte însă, reprezentanţii Băniei s-au concentrat şi şi-au adjudecat şi această parte a jocului, asigurându-şi practic calificarea, în faţa celor 150 de spectatori prezenţi. Fără presiune, în setul trei, Dan Pascu a introdus şi jucătorii care au evoluat mai puţin, dar şi aceştia şi-au demonstrat valoarea şi au păstrat ritmul. 3-0 pentru SCM Craiova şi oltenii merg mai departe.
Am venit aici cu gândul de a ne califica şi am reuşit să o facem. După meciul de acasă am fost convins că avem puterea de a merge mai departe, deşi nu am fost mulţumit atunci de joc. Acum am jucat pragmatic, la punct, pentru că nu ne puteam permite paşi greşiţi. Băieţii au respectat tot ce le-am cerut şi acest lucru s-a văzut într-o evoluţie entuziastă, cu mingi frumoase, care ne-a adus şi mult doritele puncte. După ce am rezolvat calificarea prin obţinerea celor două seturi de care mai aveam nevoie, am introdus pe teren şi jucătorii care au jucat mai puţin. S-a mers în acelaşi ritm, băieţii demonstrând că oricând mă pot baza pe ei. Este un rezultat pe care ni-l doream şi care, cred eu, face cinste voleiului craiovean. Aşteptăm să vedem ce va fi în continuare, cu cine o să jucăm şi după aceea o să ne trasăm obiectivele pentru perioada următoare.
A declarat pentru “Ediţie Specială”, după partidă, principalul Dan Pascu
În faza a doua a CEV Cup, echipa craioveană îi va întâlni pe francezii de la Arago de Sete, formaţie care a câştigat cu 3-0 (25-12, 25-21, 25-22) pe terenul celor de la Mursa Osijek (Croaţia), meciul terminându-se aseară târziu. Sorţii nu au fost prea blânzi cu craiovenii, Arago de Sete fiind un club de mare tradiţie în voleiul francez, care are în palmares o cupă a campionilor europeni, în 1968, pentru ca, mai curând, să joace finala campionatului francez (1988 şi 2005). Este o echipă multinaţională, cu jucători olandezi, germani şi canadieni pe lângă cei francezi. Ca fapt divers, este singurul club european de volei care are propria televiziune.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
SUSPICIUNI DE TRAFIC DE INFLUENŢĂ LA JUDECĂTORIA CRAIOVA
- de
- 23 Octombrie 2013
MONSTRUOASA COALIŢIE
- de
- 21 Octombrie 2013
DOSARUL DEZAFILIERII - Un nou termen
- de
- 11 Octombrie 2013
Dili Şerbănoiu, încătuşat în stradă
- de
- 10 Octombrie 2013
Pensionarii doljeni au beneficiat ilegal de prescripţii medicale
- de
- 8 Octombrie 2013
Codul Insolvenţei - Căluşul din gura presei
- de
- 7 Octombrie 2013
Ziua îngroapă morţi, noaptea scrie poezii
- de
- 2 Octombrie 2013
«Vreau doar să pot câştiga şi eu o bucată de pâine!»
- de
- 1 Octombrie 2013
OLGUŢA VASILESCU SCOATE BAIONETA
- de
- 29 Septembrie 2013
«Locuiesc în vile, dar declară că sunt persecutaţi politic»
- de
- 25 Septembrie 2013

