Sponsor oficial al
În primul cantonament al iernii, antrenorul Jerry Gane a luat 25 de jucători, dintre care doar şapte componenţi din vechea gardă! Din lotul cu care s-a abordat turul au făcut deplasarea numai Iordan, Bălău, Arnăutu, Olah, Neacşa, Mitic şi Moutinho, dar ultimii trei aşteaptă zilele acestea să fie declaraţi liberi de contract şi astfel să se poată transfera la alte echipe.
Între timp, Dragoş Dragalina şi-a reziliat contractul, iar Florin Pătraşcu nu mai e dorit la malul Dunării. Singurii români aduşi să completeze lotul sunt Poiană (FCM Târgu Mureş), Mecea (FC Olt), Velcovici (FC Olt), Tătaru (Pandurii Târgu Jiu), Avramescu (Pandurii Târgu Jiu) şi Lică (juniori), restul jucătorilor fiind greci, sârbi şi croaţi aduşi de prin ligile inferioare.
După stagiul din Serbia, Gane va definitiva lotul cu care va merge pe 4 februarie în Grecia şi speră să-şi completeze ofensiva. La Kladovo, CS Turnu Severin a plecat cu cinci portari şi doar cu atacanţii Arnăutu şi Tole, ultimul adus în probe de la FV Austria XIII, din Langesliga Viena!
Vrea un amical la finalul cantonamentului
Astăzi, echipa lui Gane va susţine primul antrenament pe malul sârbesc al Dunării, iar la sfârşitul săptămânii ar putea disputa un amical cu o echipă din zonă.
În cazul în care nu va găsi adversar, CS Turnu Severin ar putea juca sâmbătă, la întoarcerea din cantonament, cu Minerul Motru. Conducerea clubului severinean nu a susţinut şi o conferinţă înainte de plecarea în cantonament, pentru a informa fanii, prin intermediul presei, despre programul stagiului de pregătire sau despre situaţia de la nivelul lotului.
De altfel, la CS Turnu Severin nu s-au anunţat nici măcar datele partidelor amicale, spre deosebire de restul echipelor, chiar şi de Liga a II-a sau a III-a, care au făcut deja public programul meciurilor de verificare.
E o perioadă de acumulări şi căutări. Mai suntem în discuţii cu câţiva jucători şi încercăm să completăm toate posturile. Lotul va mai suferi modificări. La sfârşitul cantonamentului îmi doresc să facem şi joc amical.
Jerry Gane
Acesta a făcut deplasarea cu: Leonidas Panagopoulos, Alexandru Iordan, Marian Mecea, Iosipou Stavros, Ivan Rile Stojanovic - Nikos Moustakis, Milan Mitic, Marius Bălău, Ionuţ Tătaru, Alexandros Biris, Antonio Asanovic, Gabriel Velcovici, Christos Tripsas - Aleksandar Arezina, Marcelo Merkuris, Marco Brozbic, Mîrza Hasanovic, Alexandru Avramescu, Alexandru Neacşa, Hugo Moutinho, Adrian Olah, Cristian Poiană, Robert Lică - Sergiu Arnăutu, Oliver Tole.
Distribuie articolul:
Alte articole
Norocul nu le-a mai surâs
- de
- 17 Ianuarie 2013
«Nu am violat-o»
- de
- 10 Ianuarie 2013
Şmecherul cu Merţanu’ scapă de arest
- de
- 11 Ianuarie 2013
A murit de la o banală fractură
- de
- 13 Ianuarie 2013
Scandal la IPJ Dolj
- de
- 16 Ianuarie 2013
Hackerii vâlceni au speriat lumea
- de
- 9 Ianuarie 2013
Evazioniştii, luaţi la puricat
- de
- 15 Ianuarie 2013
Scandal cu iz penal la AJF Dolj
- de
- 8 Ianuarie 2013
«Violul» se complică
- de
- 14 Ianuarie 2013
Escrocul Sorin Croitoru, condamnat la 4 ani şi 6 luni pentru înşelăciune
- de
- 7 Ianuarie 2013

