Sponsor oficial al
Un tânăr de 18 ani a murit, iar altul de 15 ani a fost transportat în stare gravă la spital, joi după-amiază, după ce o placă de beton de la o clădire dezafectată a căzut peste ei, în localitatea Podari, judeţul Dolj
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj, accidentul a avut loc în jurul orei 15, într-o construcţie dezafectată în urmă cu aproximativ 25 de ani. La faţa locului au ajuns echipaje SMURD şi de la Descarcerare, care au intervenit pentru scoaterea de sub placa de beton a celor doi tineri.
Pompierii s-au chinuit mai mult de 30 de minute pentru a-l scoate de sub placă pe tânărul de 18 ani, din nefericire acesta fiind mort. Celălalt băiat însă, de 15 ani, care are fractură de bazin şi multiple fracturi la mâini, a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital.
La faţa locului au ajuns echipajele SMURD şi Descarcerarea de la Detaşamentul 2 Craiova. Echipajele de descarcerare au reuşit să îl scoată pe un băiat de 15 ani de sub placă şi să îl transporte la spital cu echipajul de prim-ajutor. Pentru cel de-al doilea, pompierii din cadrul Detaşamentului 1, Descarcerare Grea, au lucrat mai bine de 30 de minute să îl scoată, deoarece placa l-a surprins pe toată suprafaţa corpului. Din păcate, acesta din urmă nu mai prezenta semne vitale şi s-a pronunţat decesul.
Florin Cocoşilă, purtătorul de cuvânt al ISU Dolj
Distribuie articolul:
Alte articole
Şmecherul cu Merţanu’ scapă de arest
- de
- 11 Ianuarie 2013
«Nu am violat-o»
- de
- 10 Ianuarie 2013
Scandal la IPJ Dolj
- de
- 16 Ianuarie 2013
A murit de la o banală fractură
- de
- 13 Ianuarie 2013
Hackerii vâlceni au speriat lumea
- de
- 9 Ianuarie 2013
Evazioniştii, luaţi la puricat
- de
- 15 Ianuarie 2013
«Violul» se complică
- de
- 14 Ianuarie 2013
Scandal cu iz penal la AJF Dolj
- de
- 8 Ianuarie 2013
Escrocul Sorin Croitoru, condamnat la 4 ani şi 6 luni pentru înşelăciune
- de
- 7 Ianuarie 2013
«Mă omoară, mă omoară!»
- de
- 6 Ianuarie 2013

