Sponsor oficial al
Comisarul-şef Ion Voicu, şeful Poliţiei Olt, a depus o plângere la Parchetul Judecătoriei Slatina împotriva poliţistei Melania Renghea, dar şi a soţului acesteia, acuzându-i de denunţ calomnios.
Am trimis plângerea săptămâna trecută prin poştă. Sigur a fost deja înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, care are competenţă în acest caz. Comisarul Voicu a spus foarte clar, încă de la început, că este nevinovat şi vrem să dovedim acest lucru.
Mariana Ştefan, avocata lui Voicu
Voicu fusese citat să se prezinte, ieri, la Parchetul Curţii de Apel Craiova, pentru audieri în cazul poliţistei. Alături de acesta, în plângerea depusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova de Melania Renghea, în care îşi acuză şeful de şantaj şi viol, se mai găsesc alţi patru poliţişti de la Poliţia Olt.
La Parchetul Curţii de Apel Craiova, Voicu nu a dorit să dea cu subsemnatul, în schimb s-au prezentat patru dintre poliţişti - Ion Şotea, şeful Poliţiei Balş, Gheorghe Udrişte, şeful Serviciului Siguranţă Publică şi Patrulare din cadrul Secţiei Rurale Balş, Vladu Nelu şi Victor Stănică, ambii poliţişti la Secţia Ordine Publică Balş.
Mihaela Olaru, unul dintre avocaţii Melaniei Renghea care a participat la audieri, a declarat:
Am fost chemaţi să participăm la audierile unor poliţişti. În acest dosar, noi îl acuzăm pe Gheorghe Barbu de viol, şantaj şi ameninţare. Noi considerăm că avem probe împotriva lor, dar rămâne de văzut ce va stabili procurorul de caz.
În a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie, între poliţista Melania Renghea, de la Poliţia Balş, şi fostul său superior Gheorghe Barbu a izbucnit un scandal, poliţista acuzându-şi şeful de viol, în urma căruia ambii făptuitori au ajuns la spital. Bărbatul prezenta mai multe plăgi provocate de cuţit, ca urmare a unor lovituri primite în abdomen şi picioare.
Melania Renghea a solicitat şi obţinut o mutare la Secţia de Poliţie din localitatea olteană Brâncoveni.
Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi mers cu autoturismul său în Morunglav, localitatea de domiciliu a fostului său şef, şi, sub pretextul că vrea să îi transmită un mesaj, l-ar fi chemat pe acesta în maşină. În urma discuţiei, l-ar fi înjunghiat de mai multe ori în zona abdominală, cel mai probabil cu un cuţit.
Soţul poliţistei a susţinut de la început că femeia a fost violată de comisarul Gheorghe Barbu. Acesta a aflat de poveste abia pe 22 decembrie şi şi-a încurajat soţia să depună plângere, lucru care s-ar fi petrecut în data de 24 decembrie, la DIICOT Craiova.
Adrian Glugă, şeful DIICOT Craiova, a declarat că, în cuprinsul plângerii depuse de poliţistă, sunt menţionate nume de la vârful Poliţiei Olt, şi anume: şeful Poliţiei Balş, Ion Şotea, şeful Inspectoratului de Poliţie Olt, Ion Voicu, şi prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş. La aceste persoane, Barbu ar fi dus-o pe poliţistă, pentru a întreţine relaţii sexuale. În acest caz, DIICOT şi-a declinat competenţa către Parchetul Curţii de Apel Craiova.
După acest scandal, au început să iasă la iveală, precum ciupercile după ploaie, mai multe probleme la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Olt, unde fuseseră declanşate verificări, de către conducerea MAI, încă din toamna lui 2012, în legătură cu organizarea, în aprilie 2010, a unui concurs pentru ocuparea funcţiei de şef al Poliţiei Drăgăneşti-Olt, concurs la care şeful Poliţiei Balş a avut calitatea de membru al comisiei, existând suspiciuni de fraudare a examenului.
În urma controalelor MAI, şeful Poliţiei Balş, Ion Şotea, şi alţi cinci şefi din IPJ Olt sunt cercetaţi disciplinar pentru neglijenţă în serviciu. Şeful Poliţiei Olt, Ion Voicu, a fost chemat la Comisia de disciplină a MAI, unde trebuia să se prezinte marţea trecută, însă a anunţat că a intrat în concediu medical.
Ministrul de Interne, Radu Stroe, a afirmat că şeful IPJ Olt, Ion Voicu, nu va mai lucra nicio zi în Poliţie, precizând că nu credea până acum că în această instituţie poate există “atâta golănie”.
Nu credeam că în Poliţia Română există atâta golănie. După ce acest om (comisarul-şef Ion Voicu - n. r.) s-a angajat în faţa secretarului de stat că se va prezenta la audieri, aflăm, astăzi, că şi-a luat concediu medical încă două săptămâni.
Radu Stroe
După acest incident, au fost chemaţi să se prezinte la Poliţia Română adjuncţii şefului IPJ Olt, comisarul-şef Valerian Iliescu, care a anunţat că nu poate veni, fiind în concediu medical, şi comisarul-şef Emilian Mladin, care şi-a depus raportul de pensionare.
Distribuie articolul:
Dan Borota este al SCM «U»
15 Ianuarie 2013Alte articole
A murit de la o banală fractură
- de
- 13 Ianuarie 2013
«Nu am violat-o»
- de
- 10 Ianuarie 2013
Şmecherul cu Merţanu’ scapă de arest
- de
- 11 Ianuarie 2013
Hackerii vâlceni au speriat lumea
- de
- 9 Ianuarie 2013
Scandal cu iz penal la AJF Dolj
- de
- 8 Ianuarie 2013
Escrocul Sorin Croitoru, condamnat la 4 ani şi 6 luni pentru înşelăciune
- de
- 7 Ianuarie 2013
«Mă omoară, mă omoară!»
- de
- 6 Ianuarie 2013
Amendă de 30.000 de lei pentru patronul de la RSR
- de
- 3 Ianuarie 2013
Scandal pornit de la clienţi “băuţi şi drogaţi”
- de
- 2 Ianuarie 2013
Meniu “special” de Revelion: peşte stricat şi alune cu viermi
- de
- 1 Ianuarie 2013

