„Fiara PSD” îşi va devora, şi de această dată, liderul...

Nu ne-aţi votat pe 26 mai, nu mai „pupaţi” Drumul expres Craiova-Piteşti(!)...

Bine că suntem noi şmecheri, că proşti sunt destui!...

E semn că electoratul PSD s-a săturat de găleţi şi ulei...

„Decizia politică” e bună sau rea în funcţie de interesul fiecărui politician

Ca să ajungă preşedinte al României, Călin Popescu Tăriceanu e gata „să se pupe” şi cu Victor Ponta(!)

„Acolo unde Justiţia nu funcţionează, e periculos să ai dreptate”

Dincolo de performanţele profesionale şi cariera sa politică, pentru Ana Birchall rămâne emblematic filmuleţul în care, cu nişte ani în urmă, pentru a-şi asigura accesul pe un loc eligibil la alegerile parlamentare, se vede cum îi înmânează lui Mircea Geoană – pe atunci preşedintele Partidului Social Democrat, suma de 5.000 euro, ca „donaţie”, la partid... În legătură cu acel moment, Ana Birchall a declarat, ulterior: „A existat o donație din partea mea, explicit destinată pentru campania electorală a partidului, din dorința câștigării a cât mai multor procente, procente care asigurau cât mai multe locuri eligibile, locuri eligibile pentru care mă pregăteam și candidam și eu în competiția internă din partid”. În filmarea respectivă se vede clar cum Mircea Geoană primeşte cei 5.000 de euro, pentru campania electorală, de la Ana Birchall, care îi spune lui Geoană că acea sumă ... „vă ajută pe dumneavoastră”, dar „este contribuţia mea întru pregătirea unui loc eligibil pentru mine”. Judecând după ascensiunea sa vertiginoasă, din ultimii ani, se poate spune că cei 5.000 de euro au fost cei mai bine investiţi bani de către Ana Birchall, pentru că aceştia i-au adus avantaje şi sinecuri în progresie geometrică, un fel de „trei în unu”, la ofertă, cu fiecare nou pas în cariera politică. Numai că, de când conducerea PSD a fost preluată de Viorica Vasilica Dăncilă, se pare că norocul chior de care a avut parte, într-o lume a preşedinţilor-bărbaţi, Ana Birchal, începe „să orbească” de-a binelea, pentru că ministresei de la Justiţie i se tot trag clopotele de demitere, cineva îi tot bagă strâmbe la şefa de la guvern şi este clar că situaţia nu va rămâne aşa, la nesfârşit, se va tranşa într-un fel nefavorabil ei. Să fie din cauză că Ana Birchall vorbeşte corect gramatical şi nu-şi citeşte discursurile de pe foi, aşa cum face şefa sa, sau să fie vreo cârdăşie, numai de puţini ştiută, care îl are, în epicentrul conflictului, chiar pe fostul lider autoritarist Liviu Dragnea?!... Pentru noi, însă, care reprezentăm poporul român, deasupra căruia toţi politicienii îşi fac mendrele, crezându-se stăpâni ai naţiunii, este o fatalitate faptul că, de aproape 30 de ani încoace, Justiţia s-a aflat şi se află în centrul jocurilor politice, independenţa sa – despre care se tot vorbeşte, nefiind niciodată reală şi completă. Mai tot timpul, în toate guvernările de până acum, Justiţia a fost victima „telefoanelor roşii” şi a presiunilor politice, atunci când interesele de partid (corupte) au fost prioritare şi stringente. Cu peste 300 de ani în urmă, scriitorul spaniol Francisco de Quevedo spunea că „Acolo unde Justiţia nu funcţionează, e periculos să ai dreptate”. Ştia el ce ştia dacă a ajuns la această concluzie! Revelaţia sa poate fi întâlnită, în mod cotidian, în viaţa noastră, mulţi dintre luptătorii pentru dreptate şi adevăr simţind, pe pielea lor, consecinţele curajului de a te crede făuritorul unei lumi mai bune. Am simţit şi eu, personal, „biciul corupţiei” atunci când am făcut dezvăluiri incomode, în presa scrisă, despre afacerile veroase ale unor îmbogăţiţi de după Revoluţie, sau chiar despre atentate la siguranţa naţională(!)... Nu m-a felicitat nimeni pentru aceste „bravade”, dimpotrivă, au început să curgă ameninţările telefonice şi chiar directe, iar cei cu care m-am „războit” – în sensul de a-i aduce în faţa justiţiei pe corupţi, şi-au văzut, bine-mersi, de treburile lor, pentru că, deşi au fost chemaţi să dea cu subsemnatul în legătură cu ilegalităţile comise, au făcut cum au făcut şi au ieşit „basma curată”, primind câte un „NUP prietenos” (neînceperea urmăririi penale) din partea procurorilor de caz, după ce, cu siguranţă, au folosit şi ei „metoda donaţiilor”, pe care a re-folosit-o, cu mult succes, şi Ana Birchall, cu câţiva ani în urmă, plătindu-şi, astfel, rolurile ulterioare, de „figurantă”, pe scena PSD.   

"Neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nefăcut încă"

Într-o scrisoare adresată prietenului său, Alexandru Vlahuţă, I.L. Caragiale, dramaturgul român de excepţie care a surprins cel mai bine metehnele morale şi năravurile românilor, găsea circumstanţe atenuante poporului român, pe care-l vedea încă nedospit bine, din cauza grelelor încercări istorice prin care a trecut, de-a lungul secolelor, dar cu nimic diferit faţă de toate celelalte popoare din lume: „Calităţile şi defectele omeneşti sunt pretutindeni aceleaşi; oamenii sunt, peste tot, oameni. Limba, costume, obiceiuri, apucături intelectuale şi morale, religiuni – precum şi toate celelalte rezultate ale locului unde au trăit, ale împrejurărilor prin care au trecut – îi pot arăta ca şi cum s’ar deosebi mult cei dintr’un loc de cei dintr’altul; ei, însă, în (stră)fundul lor, pretutindeni şi totdeauna, sunt aceiaşi. Aşadar, să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă gândindu-ne că lumea româneasca ar fi mai stricată decât altele. Neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nefăcut încă. E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă; încă nu crede în dreptate, încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată comanda; încă nu ştie de cine să asculte – fiindcă nu are deocamdată încredere în nimeni… Fript cu lapte, suflă şi ‘n brânză. N’a ajuns să cumpănească bine ceea ce i se pune împotrivă; şi astfel încă nu înţelege că în mâna lui ar sta să-şi îndrepteze soarta şi să dispună apoi de ‘ntregul de ea – precum e drept şi precum are să şi fie odată. În fine, nu are încă destulă îndrazneală să-şi răfuiască socotelile cu „binevoitorii lui epitropi”. Dar, cu vremea, trebuie să vină şi asta; trebuie să vină şi înţelegerea fără de care nu poate fi o naţiune sigură de avutul ei, nici de onoarea, nici de viitorul ei”. Optimismul lui Caragiale e contagios. Pe moment, mai că-mi vine şi mie să cred că încă nu ne-am dospit suficient, că încă nu suntem pregătiţi să ne răfuim cu cei care ne fac rău, dar nu pot să nu iau în calcul faptul că maestrul satirei făcea aceste previziuni optimiste cu peste o sută de ani în urmă, iar azi, în anul de graţie 2019, Lumea lui Caragiale este omniprezentă, în societatea românească, de sus până jos... Dacă ar exista o maşină a timpului şi Caragiale s-ar întoarce acum, printre noi, în secolul XXI, cred că s-ar simţi ca peştele în apă. Pentru că şi acum ar putea spune, ca pe vremuri: ...„unde nu e moral, acolo e corupție, și o soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are!”...

Este vremea şpăgilor şi a birourilor de şefi încuiate pe interior (!)...

Clemenţa exagerată generează haos

România – țara în care Justiția poate trece oricând de partea infractorilor(!)...

Rudele bogate ale politicienilor săraci... (cu şapte exemple din politica autohtonă)