Sponsor oficial al
După jocul slab făcut pe teren propriu cu Medicina Tg. Mureş în a doua etapă a Diviziei A1, elevele lui Berthold Văsuică şi-au luat revanşa în deplasarea de la Bucureşti. Formaţia craioveană de volei feminin s-a impus pe terenul celor de la CSM după un meci în care i-a ieşit aproape totul.
Începutul bun de partidă, care însă nu a lăsat urme pe tabelă, oltencele cedând într-un final încins setul, s-a concretizat prin impunerea în următoarele trei seturi. Semnalul victoriei a fost tras în setul al doilea, când, atente în apărare, oaspetele au adus bine mingea la fileu, unde, beneficiind de un blocaj slab al bucureştencelor, s-au obţinut puncte preţioase. Forma bună de joc a făcut ca setul trei să fie o simplă formalitate, SCM-ul craiovean cedând doar 14 puncte.
Ultimul parţial al meciului a fost ceva mai animat, gazdele încercând să reintre în joc, dar a fost prea târziu. Reprezentantele Băniei s-au concentrat, nu au mai căzut psihic, ca în meciul de acasă cu Medicina, şi au păstrat cadenţa pentru victorie. După 3-1 în capitală, SCM Craiova îşi trece în cont cea de a doua victorie în campionat, şi aceasta obţinută tot în deplasare. În etapa a patra din Divizia A1, SCM Craiova va juca pe teren propriu cu Unic Piatra Neamţ, echipă care a învins în această etapă pe Tomis Constanţa cu 3-0. Pentru SCM au jucat: Chirilov, Buz, Badea, Ilina, Ariton, Smultea, Iordache, Derveşteanu, Ghionea şi Duţă.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
SUSPICIUNI DE TRAFIC DE INFLUENŢĂ LA JUDECĂTORIA CRAIOVA
- de
- 23 Octombrie 2013
MONSTRUOASA COALIŢIE
- de
- 21 Octombrie 2013
DOSARUL DEZAFILIERII - Un nou termen
- de
- 11 Octombrie 2013
Dili Şerbănoiu, încătuşat în stradă
- de
- 10 Octombrie 2013
Pensionarii doljeni au beneficiat ilegal de prescripţii medicale
- de
- 8 Octombrie 2013
Codul Insolvenţei - Căluşul din gura presei
- de
- 7 Octombrie 2013
Ziua îngroapă morţi, noaptea scrie poezii
- de
- 2 Octombrie 2013
«Vreau doar să pot câştiga şi eu o bucată de pâine!»
- de
- 1 Octombrie 2013
OLGUŢA VASILESCU SCOATE BAIONETA
- de
- 29 Septembrie 2013
«Locuiesc în vile, dar declară că sunt persecutaţi politic»
- de
- 25 Septembrie 2013

