Sponsor oficial al
Chiar dacă oficialii clubului craiovean s-au pitulat după un perete al tăcerii de neînţeles atunci când vine vorba despre baschet, surse credibile dau ca sigure unele mişcări de trupe la echipa masculină, un a foarte apreciată de publicul craiovean. Apropo de asta, măcar din respect pentru cei patru mii de spectatori prezenţi meci de meci la sală să-i vadă pe Drăguşin şi compania, ar fi bine ca lucrurile să stea altfel. Revenind la subiectul central, trebuie spus că echipa pe care Andelko Mandic o va pregăti cel mai probabil şi sezonul viitor va fi întărită cu un alt jucător român experimentat.
Este vorba despre centrul Viorel Mocanu, care, în ultimele sezoane, a jucat la Energia. Mocanu are 2,04 metri şi, la cei 37 de ani, a trecut pe la formaţii precum Dinamo, Otopeni, Sibiu sau Mobitelco. În altă ordine de idei, se pare că sunt ceva probleme în ceea ce-l priveşte pe Rade Dzambic, jucătorul neajungând la un consens cu oficialii clubului. În aceste condiţii există o variantă de rezervă, discutându-se despre un estonian care să completeze golul lăsat de “Turbo” Rade. Nu este exclus însă ca jucătorul să revină la sentimente mai bune sau ca oficialii echipei că găsească argumente mai convingătoare şi să se rezolve problema. Altfel, trebuie privit cu ceva atenţie şi spre banca tehnică a echipei feminine. Dacă numirea lui Daniel Vasile trebuie salutată, nu ştim dacă acelaşi lucru se poate spune şi despre viitorul secund al acestuia. Poate că uneori este bine ca interesele personale să fie lăsate deoparte.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Sorin Apostu, trei ani şi jumătate de închisoare cu executare
- de
- 1 August 2013
Patru ani de închisoare pentru două vieţi
- de
- 18 Iulie 2013
Cultivatorii din Ocolna, bătuţi pe câmp de tineri din Dăbuleni
- de
- 16 Iulie 2013
Liber la tras «ţepe frumoase» în centrul oraşului
- de
- 15 Iulie 2013
DGA Mehedinţi anchetează 4 profesori din comisiile de BAC
- de
- 9 Iulie 2013
Şoc la Spitalul din Târgu Cărbuneşti
- de
- 8 Iulie 2013
«Doamna Primar Vasilescu, opriţi masacrarea ilegală a câinilor!»
- de
- 7 Iulie 2013
Andrei şi Cosmin, trei luni de la dispariţie
- de
- 30 Iunie 2013

