Sponsor oficial al
Ieri, instanţa de fond s-a pronunţat în dosarul întocmit lui Florin Iulian Siclitaru pentru uciderea a doi tineri, Andrei Dragomir şi Cosmin Băbălău, pe trecerea de pietoni şi pentru fugă de la locul accidentului. Patru ani de închisoare cu executare este sentinţa, care a nemulţumit rudele celor două victime. După ce vineri, la Judecătoria Craiova, a fost termenul final în procesul lui Florin Iulian Siclitaru, ieri magistraţii au dat o sentinţă care a stârnit valuri de nemulţumire în rândul rudelor lui Andrei Dragomir şi Cosmin Băbălău: patru ani de închisoare, cu posibilitatea de recurs şi despăgubiri materiale în valoare de aproximativ 300.000 de euro, bani care cad în sarcina asiguratorului auto. Asta după ce, vineri, avocatul tinerilor solicitase maximum de pedeapsă plus un spor şi opt milioane de euro despăgubiri. Rudele celor doi tineri ucişi de Siclitaru au primit vestea condamnării ca pe o a doua tragedie pe care sunt obligaţi să o trăiască. Niciunuia dintre părinţi nu i-a venit să creadă că autorul accidentului a fost condamnat la doar patru ani de închisoare.
Una dintre mătuşile lui Andrei Dragomir, Gabriela Fişcu, a aflat de la reporterii “Ediţiei Speciale” sentinţa dată în dosar.
Cum să o sun eu acum pe sora mea (Rodica, mama lui Andrei - n.r.) şi să îi spun această veste? Nu se poate aşa ceva! Cu siguranţă vom ataca această sentinţă.
Gabriela Fişcu
Pe bunica lui Andrei Dragomir, Anica Fişcu, am găsit-o acasă, pe strada Brestei, unde locuia şi tânărul. Bătrâna a izbucnit în lacrimi când a auzit că oamenii legii l-au condamnat pe Siclitaru la patru ani de închisoare.
Cum adică patru ani? Doi copiii au fost omorâţi, iar el ia patru ani de închisoare?! Poate aşa e drept de la Dumnezeu, copiii noştri să putrezească în pământ, iar el să iasă după un an sau doi!
A spus bătrâna înlăcrimată
Mama lui Cosmin, Ioana Băbălău, a afirmat că nu se aştepta la o asemenea pronunţare.
Patru ani pentru două vieţi? Este incredibil, nu mă aşteptam la aşa ceva! Nu ne interesează banii, am cerut doar ca ucigaşul copiilor să plătească după măsura faptei comise.
S-a arătat indignată Ioana Băbălău
Sumele de bani pe care rudele celor doi tineri le vor primi ca despăgubire materială sunt după cum urmează:
Băbălău Emil (tatăl lui Cosmin)- 60.000 de euro
Băbălău Ioana (mama lui Cosmin)- 60.000 de euro
Băbălău Carlucio (fratele lui Cosmin) - 30.000 de euro
Băbălău Maria (bunica lui Cosmin) - 10.000 de euro
Fişcu Rodica (mama lui Andrei) - 60.000 de euro
Gheorghe Dragomir (tatăl lui Andrei) - 60.000 de euro
Fişcu Anica (bunica lui Andrei) - 10.000 de euro
Banii respectivi vor fi plătiţi de asigurator. Florin Iulian Siclitaru a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată. Pe data de 31 martie a.c., Florin Iulian Siclitaru a ucis, pe trecerea de pietoni, doi tineri, pe Andrei Dragomir şi Cosmin Băbălău. Siclitaru a fugut de la faţa locului, el fiind reţinut după mai bine de 17 ore. Ulterior, s-a constatat că, în momentul impactului, maşina condusă de Siclitaru rula cu cel puţin 125 de kilometri pe oră. De asemenea, s-a stabilit că şoferul consumase substanţe interzise.
În faţa acuzatorilor, Siclitaru a spus că îi pare rău şi că niciun cuvânt nu îşi mai are rostul. Sentinţa de ieri nu este una irevocabilă, ea putând fi atacată cu recurs. Într-un alt dosar, Siclitaru a mai primit o pedeapsă cu închisoarea, şase luni, pentru vătămare corporală, după ce l-a lovit pe Bogdan Nicolae Mitruţoiu. Victima a avut nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale.
Distribuie articolul:
Alte articole
Cultivatorii din Ocolna, bătuţi pe câmp de tineri din Dăbuleni
- de
- 16 Iulie 2013
Liber la tras «ţepe frumoase» în centrul oraşului
- de
- 15 Iulie 2013
DGA Mehedinţi anchetează 4 profesori din comisiile de BAC
- de
- 9 Iulie 2013
Şoc la Spitalul din Târgu Cărbuneşti
- de
- 8 Iulie 2013
«Doamna Primar Vasilescu, opriţi masacrarea ilegală a câinilor!»
- de
- 7 Iulie 2013
Andrei şi Cosmin, trei luni de la dispariţie
- de
- 30 Iunie 2013
Ciurel îl vrea «out» pe Condescu
- de
- 30 Iunie 2013
Uluitor: poliţişti anchetaţi pentru ca şi-au făcut meseria!
- de
- 30 Iunie 2013
La RAAN Încep să cadă capete de directoraşi
- de
- 27 Iunie 2013

