Sponsor oficial al
Adrian Mititelu jr a ținut un discurs memorabil în fața jucătorilor după partida cu Cluj.
Adrian Mititelu jr a revenit în mijlocul echipei pentru că, indiferent de situație, inima lui bate puternic pentru Universitatea Craiova. Fiul lui Adrian Mititelu le-a ținut un discurs fabulos jucătorilor lui Eugen Trică după meciul thriller cu Universitatea Cluj, 3-2.
Adrian Mititelu jr le-a vorbit din tot sufletul său alb-albaștrilor și a încercat să îi motiveze pe aceștia și să îi facă pe jucătorii lui „Jose" să conștentizeze că ultimele două meciuri din acest play-off, cele cu UTA și Hermannstadt sunt foarte importante pentru destinul clubului.
Mititelu jr le-a povestit jucătorilor lucruri trăite de el personal, de familia sa, dar și despre momentele în care FC Universitatea a renăscut din propria cenușă, după demararea proiectului începând cu 2017.
"În primul rând, mă bucur să vă revăd, după o săptămână dificilă pentru mine și după câteva luni grele ale voastre. Aș vrea să vă transmit că îmi doresc să ducem mai departe tradiția acestui joc minunat.
Aici este vorba de o poveste. O poveste care a început în 2017, din liga a 4-a. Este atât de trist că avem atât de mulți jucători talentați și totuși arătăm o variantă foarte proastă a echipei. Totul este în mintea voastră. Este vorba de sacrificiu și atitudine. Totul este înăuntrul vostru. Și voi trebuie să continuați această poveste. Juan, mă uit la tine. Ești unul dintre lideri. Pe teren trebuie să îți încurajezi constant colegii. Azi a fost un meci greu și am văzut sacrificiile făcute de fiecare dintre voi. De asta am câștigat acest meci, datorită acestei atitudini. Toată lumea de pe teren, antrenorul, chiar și suporterii au contribuit. Trebuie să uitați ce s-a întâmplat în ultimele 4 luni.
Acum trebuie să obținem aceste 6 puncte în două meciuri. Dacă reușiți să faceți asta, vom fi salvați. Nu vom mai fi nevoiți să jucăm barajul cu orice echipă din liga a doua. Nu vreau să văd că veți fi relaxați după meciul de azi. Azi nu va însemna nimic, dacă veți pierde următoarele două meciuri. Vă rog să fiți concentrați! Și vă rog, gândiți-vă la noi, ca și club.Vă voi spune o poveste despre familia mea. În 2011 am fost omorâți și îngropați de Federația Română de Fotbal. Eu am trăit cu 15 euro pe săptămână, timp de 5 ani. Vă rog, nu renunțați! Familia mea a depus atât de mult efort și a sacrificat totul pentru această echipă. Doar gândiți-vă la noi, la povestea noastră. Am fost și suntem îndrăgostiți de fotbal. Vă rog să continuați această poveste frumoasă! Îmi doresc să nu fiți voi cei care o vor încheia.
Voi sunteți o echipă! Voi sunteți parte din poveste! Sunteți conștienți de asta? Și nu fiți supărați dacă nu jucați, vorbesc cu Chițu. Fiți mândri chiar și cu 5 minute jucate. Toți trebuie să fiți fericiți cu faptul că sunteți aici. Noi suntem unicii noștri dușmani acum. Trebuie să mergem la Arad și să îi distrugem. Despre asta e vorba. Deci ce este de făcut? Îi distrugem!”, a încheiat Adrian Mititelu jr.
Distribuie articolul:
Alte articole
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022


