Al optzeci și cincilea răsărit de soare. De fapt, primul

Craiova n-a câștigat doar un meci, trei puncte și trei poziții în clasament. Și-a redobândit dreptul la speranță, a arătat că poate să fie iarăși ea însăși. Când nu simți gustul victoriei vreme de 13 etape, nu mai ai deloc încredere în tine, ai impresia că nu mai poți să bați pe nimeni vreodată. Devii nervos, îți sare țandăra din orice, blocajul psihic nu e doar un capitol în niște cărți de specialitate, ci există aievea. Întrebați pereții vestiarului oltean câte le-a fost dat să audă în aceste aproape trei luni!

Nu doar fotbaliști, ci și luptători

Astăzi, cu ”U” Cluj, Craiova a fost în sfârșit o echipă. Un comando cu cuțitul la os, încercând să scape din mâlurile mlaștinilor. 11 oameni (până la final 14, cu schimbări cu tot) complet dedicați. Transformați, din mumiile acelea pe care tastatura se obișnuise să le învelească doar în reproșuri, în luptători adevărați. Era de notorietate că oltenii știu fotbal, dar această fațetă nebănuită a echipei care luptă până la propriile-i limite a fost cea mai reconfortantă dintre concluzii.

Reacție rapidă

La 0-1, refrenele țâfnoase ale peluzei se auzeau deja, iar drumurile prăfuite ale eșalonului secund păreau mai aproape ca niciodată. Apăruseră și reproșuri, mai ales la adresa lui Pop, de lângă care Silaghi dăduse gol. Dar n-a fost vina lui Vlad (foarte bun până în minutul înlocuirii, și insolit executant de cornere). Din mijlocul acelei obide, cu ocările clasice la adresa patronului, a izvorât una dintre cele mai frumoase faze din acest campionat, pasa de 30 de metri a lui Bahassa și voleul cu stângul al lui Baeten, direct în plasă. Trecuseră doar 8-9 minute de la golul luat. Iar după 2-2, adică după acel gol al lui Anselmo care aducea egalarea pentru clujeni și provoca prejudicii oltenilor, au trecut doar 18 de secunde până când Blănuță a readus avantajul. Asta înseamnă să reacționezi rapid, să te trezești din pumni, să ai puterea de a reveni.

Scuturarea de trecut

Beaten două goluri și o pasă de gol. Bahassa două pase de gol. Blănuță un gol într-un moment critic, ca și în meciul cu Dinamo. O echipă regăsită, care a reușit acest meci sub o imensă apăsare. A prezentului, adică a clasamentului, dar și a trecutului apropiat, când se întâmplaseră o grămadă de lucruri ciudate. Cele 70 de minute de superioritate numerică nefructificată la Voluntari. Bara lui Sidibe, la Iași, în minutul 90+2. Dar mai ales măcelul liberal de la Botoșani, care n-a afectat doar meciul acela, ci și pe următoarele.

Umăr în spate e cu totul altceva decât umăr la umăr

Și astăzi arbitrajul ar fi putut însemna o temă importantă. Câștigându-se, nu mai e de actualitate. Faza aceea din minutul 61, cu Bauza împins clar în careu de Nistor într-un moment în care argentinianul se pregătea să tragă la poartă, e penalty clar pe orice meridian de pe glob. Mladinovici n-a fost de acord, de la VAR Cojocaru nu l-a contrazis, și-or fi zis că a fost duel umăr la umăr. Dar un umăr înghiontit în spinare e cu totul altceva decât un umăr la umăr clasic. E brânci, e trântă, e penalty clar! Nu mai contează acum, dar putea să conteze!

Viața fără lanternă

Meciul cu ”U” n-a adus doar trei puncte, ci și trei locuri mai sus în clasament. S-ar putea să rămână doar două dacă Poli Iași face măcar egal cu UTA duminică seara. Dar asta înseamnă că oltenii de-acum încolo depind doar de ei înșiși ca să evite retrogradarea directă. De alții depind doar ca să evite barajul, dar până acolo mai e. Altfel vezi lumea când nu mai ții în brațe acea lanternă roșie care scoate acel fum urât mirositor...