Sponsor oficial al
Cu toate că era de aşteptat un meci uşor, la Piatra-Neamţ, lucrurile nu au stat deloc aşa. Victoria obţinută în patru seturi a arătat din nou că echipa din Bănie are evoluţii oscilante dar nu s-a pus problema învingătoarei iar victoria nu a fost nicidecum chinuită cum se lasă impresia.
După un prim set de excepţie, în care au avut un parcurs de 15 puncte consecutive, oltenii au tratat cu superioritate adversarul şi au plătit pentru asta. Invitaţi la joc, jucătorii gazdă au strâns rândurile şi pe fondul unei organizări bune în apărare au reuşit să aducă mingi eficiente pe fileu. Setul trei a fost unul care le-a scufundat pe gazde şi a adus victoria pentru oaspeţi. Finalul parţialului a fost unul încins dar, cu un plus de experienţă şi valoare, oaspeţii au reuşit să se impună cu 27-25. Căzuţi moral, nemţenii nu au mai rezistat în setul patru şi au pierdut cu 3-1, lucru ce a permis vizitatorilor să urce din nou pe podium.
Am obţinut o victorie importantă pentru noi după un meci în care am alternat perioadele bune cu cele mai puţin bune. Primul set a fost fără greşeală dar în setul al doilea am avut o cădere inexplicabilă. Mă aşteptam să câştigăm cu 3-0 dar este bine că nu am cedat niciun punct.
A declarat pentru “Ediţie Specială” Dan Pascu
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
UPDATE / Licitaţie CEO anulată de DNA
- de
- 29 Ianuarie 2014
Genică Boerică, 10 ani după gratii
- de
- 29 Ianuarie 2014
Devoratoarea de directori își rupe dinţii în instanţă
- de
- 6 Ianuarie 2014
A evadat de sub nasul poliţiştilor
- de
- 30 Decembrie 2013
Oamenii sunt mai importanţi decât imaginea noastră
- de
- 18 Decembrie 2013
Petiţie pentru libertatea de exprimare
- de
- 18 Decembrie 2013
OLGUŢA VASILESCU DĂ ÎN JUDECATĂ «EDIŢIE SPECIALĂ»
- de
- 15 Decembrie 2013
TERIFIANT! Atacul de la Marlorex ordonat de Olguţa Vasilescu
- de
- 13 Decembrie 2013
Filiaşi, mica Veneţie
- de
- 11 Decembrie 2013
Cercetări DNA la Consiliul Judeţean Dolj
- de
- 11 Decembrie 2013

