Sponsor oficial al
Eleva descoperită de Nicu Spânu a învins-o în finală pe bucureşteanca Nicoleta Băjescu, după un meci maraton, care a durat 4 ore şi 20 de minute. 4-6, 6-4, 7-6 (2) a fost scorul care i-a adus Luminiţei primul trofeu din acest an. Din cauza lipsei fondurilor, sportiva, încă legitimată la CS Alessio Pascali din Drobeta Turnu Severin, n-a putut participa în 2013 decât la încă două turnee, la începutul anului. Cap de senie nr. 2 la Cupa “Tache Caralulis” din Bucureşti, Luminiţa Tutunaru speră să revină între primele 10 tenismene ale României, iar pe 20 iulie va participa la turneul de la Govora.
Având în vedere că am făcut o pauză destul de mare, forţată de unele probleme medicale, dar şi financiare, mi-a fost foarte greu, mai ales în finală. Fetele evoluează, iar eu am pierdut cam mult. E bine că am putut reveni. Mă bucur enorm că am câştigat acest turneu şi îmi doresc cât mai multe trofee. Idolul meu e Maria Sharapova, iar din România îmi plac Sorana Cârstea şi Simona Halep. Sper să ajung şi eu la nivelul lor.
A spus Tutunaru
Tenismana se antrenează în prezent cu Ramona Frimu la Clubul “Iulian Pătraşcu” din Drobeta Turnu Severin, care beneficiază de terenuri cu zgură. Din acest an, Luminiţa Tutunaru practică şi atletismul la CSM Drobeta Turnu Severin, iar la Campionatul Naţional de copii s-a clasat pe locul cinci în proba de 800 de metri.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
DGA Mehedinţi anchetează 4 profesori din comisiile de BAC
- de
- 9 Iulie 2013
Şoc la Spitalul din Târgu Cărbuneşti
- de
- 8 Iulie 2013
«Doamna Primar Vasilescu, opriţi masacrarea ilegală a câinilor!»
- de
- 7 Iulie 2013
Andrei şi Cosmin, trei luni de la dispariţie
- de
- 30 Iunie 2013
Ciurel îl vrea «out» pe Condescu
- de
- 30 Iunie 2013
Uluitor: poliţişti anchetaţi pentru ca şi-au făcut meseria!
- de
- 30 Iunie 2013
La RAAN Încep să cadă capete de directoraşi
- de
- 27 Iunie 2013
VIDEO / Au fost ucişi puii de leu?
- de
- 21 Iunie 2013
Mîţu şi Nodiţ - frânţi de beţi la volan
- de
- 19 Iunie 2013

