Sponsor oficial al
Turris Măgurele se va retrage oficial din Liga 2 săptămâna viitoare.
În această vară, Turris Măgurele a fost doar la un singur minut de Liga 1, iar acum teleormănenii îi vor spune adio Ligii 2-a după 14 meciuri, deși Eugen Trică a avut alte planuri cu echipa lui Dragnea jr în momentul în care a acceptat să se înhame la acest proiect. Fanatik a anunțat că gruparea lui Dragnea se va retrage din campionat, iar Silviu Bogdan a confirmat această informație. Ba chiar, manageul teleormănenilor a anunțat pentru ProSport că el a și plecat de la Turris.
„ Eu am plecat de la Turris Măgurele. De comun acord am încheiat colaborarea. Am fost anunțat că sponsorul principal al echipei și-a retras finanțarea. Săptămână viitoare, cei care sunt acum la club vor trimite o hârtie oficială la FRF pentru retragerea din campionat. Imi pare foarte rău de acestă problemă. Eugen Trică își va rezolva și el situația în câteva zile”, a spus Bogdan.
FC Universitatea Craiova urma să întâlnească Turris Măgurele în prima etapă după reluarea campionatului Ligii a doua. Cel mai probabil, toate rezultatele înregistrate în prima parte a campionatului de către Turris se vor anula.
Distribuie articolul:
Caracalul are viceprimar nou
14 Ianuarie 2021Alte articole
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Naționala de baschet a României, în izolare, în Spania, după ce un jucător a fost depistat cu Covid
- de editie.ro
- 25 Noiembrie 2020
#SărbătorileAuGust. Negresă - Căciulița lui Moș Crăciun
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020



