Sponsor oficial al
Protagonistele ultimului act vor fi echipa din satul Dănceu şi cea a oraşului Baia de Aramă, formaţii care s-au aflat în luptă directă şi pentru câştigarea Ligii a IV-a Mehedinţi. Deşi încheiase turul cu punctaj maxim şi trecuse în toamnă cu 4-0 de Recolta Dănceu, echipa antrenată de Ovidiu Brehui a fost de nerecunoscut în primăvară, când a pierdut patru meciuri, inclusiv derbiul cu Recolta, care s-a impus cu 5-0! CS Baia de Aramă îşi poate lua astfel revanşa, iar victoria ar culmina şi cu primul trofeu din istoria clubului. Recolta Dănceu a mai câştigat competiţia în 2011, când a trecut de CS Strehaia, la loviturile de departajare, pe stadionul “Termo”. Pe aceeaşi arenă, anul trecut, Strehaia a dispus în ultimul act de Dunărea Pristol, scor 3-2. Finala actualei ediţii se dispută pe stadionul “Municipal” din Drobeta - Turnu Severin, sâmbătă, de la ora 11. După ce a ratat promovarea în Liga a III-a, formaţia sa fiind învinsă cu 9-2 de ACS Podari în meciul de baraj de la Motru, portarul Cosmin Munteanu speră să realizeze măcar eventul cu Recolta Dănceu.
Îmi vine să plâng. Nu-mi vine să cred că am ieşit aşa şifonaţi de la baraj, dar aceasta e diferenţa de valoare dintre Mehedinţi şi Dolj. Noi nu facem antrenamente zilnice, ca aceia de la Podari. Avem în lot jucători care lucrează şi venim la fotbal de plăcere. S-a văzut diferenţa şi în pregătirea fizică. La scorul de 4-2 am mai rămas şi în inferioritate numerică. Acum nu ne rămâne decât să mergem mai departe. Sâmbătă ne aşteaptă finala Cupei României, cu Baia de Aramă, şi vrem să demonstrăm că Recolta Dănceu e cea mai bună din judeţul Mehedinţi. Sperăm şi la anul să câştigăm campionatul judeţean, chiar dacăm probabil, se va întineri echipa.
Munteanu
Vrea să se retragă la 32 de ani
Portarul celor de la Recolta a mai spus că vrea să se retragă din activitatea fotbalistică, la fel ca şi primarul-jucător Stăncioiu.
Pentru mine, cred că a fost ultimul meci, la 32 de ani. Probabil şi domnul primar Stăncioiu se va retrage după acest sezon, dar va sta pe bancă, fiindcă e sufletul acestei echipe. A făcut la Dănceu un stadion superb şi ar fi păcat să nu mai ajungă la baraj în anii următori. Eu am câştigat un baraj, cu Severnav, în 2001, la Târgu Jiu, când am învins cu 2-0 Flacăra Horezu.
Munteanu
La Motru, Dănceul a avut doar trei jucători sub 30 de ani pe teren! Veteranul a fost primarul Stelian Stăncioiu. În minutul 25, la scorul de 2-0 pentru Podari, primarul de 55 de ani, care mai este căpitan, antrenor şi preşedinte al Recoltei Dănceu, a părăsit, nervos, suprafaţa de joc.
Distribuie articolul:
Alte articole
Mîţu şi Nodiţ - frânţi de beţi la volan
- de
- 19 Iunie 2013
Nouă verdicte de la ANI pentru Oltenia
- de
- 18 Iunie 2013
FRF şi LPF, structuri de tip mafiot
- de
- 18 Iunie 2013
Sechestru pe bunurile lui Sandu, Dragomir, LPF şi FRF
- de
- 18 Iunie 2013
Şefii FRF, acuzaţi de abuz în cazul dezafilierii «U» Craiova
- de
- 17 Iunie 2013
«Tătuţu’» afacerilor din Olt, la judecată
- de
- 16 Iunie 2013
Craioveanul cu plantaţia de canabis a scapat ieftin
- de
- 9 Iunie 2013
Şefii de la Gardă şi de la Finanţe - capii mafiei evazioniştilor
- de
- 6 Iunie 2013
A băgat mâna în banii locatarilor
- de
- 3 Iunie 2013

