Sponsor oficial al
Toţi cei şapte judoka olteni deplasaţi în Italia au reuşit să urce pe podiumul de premiere. Pe primul loc s-au clasat Roberta Ioviţă (U 13 - 36 kg), Ana Maria Stroe (U 15 - 40 kg), Anda Vâlvoi (U 15 - 52 kg) şi Costel Untaru (U 15 - 45 kg). Tot medalie de aur a luat şi sportivul provenit de la Independenţa Calafat, Adrian Jurcă (U 13 - 50 kg), însă acesta a reprezentat clubul severinean la competiţia de la Udine. Bronzul a revenit Andreei Borontiş (U 15 - 44 kg) şi Mariei Paraschiv (U 23 - 78 kg). La turneul de verificare din nordul Italiei au participat 61 de cluburi din şase ţări, iar CSM Drobeta Turnu Severin s-a poziţionat pe locul patru în clasamentul general.
A fost un turneu foarte puternic şi sunt mulţumit de rezultate. Meciurile pierdute au fost împotriva unor concurente din Italia şi Slovenia, ţări cu un judo foarte dezvoltat pe plan european.
Gicu Vasilan
La sfârşitul acestei săptămâni, CSM Drobeta - Turnu Severin va organiza, în Polivalenta de la malul Dunării, Campionatul Naţional de Tineret.
Sterea a devenit arbitru internaţional
În timp ce elevii săi luptau pentru medalii la Udine, Lena Sterea, cel de-al doilea antrenor al secţiei de judo de la clubul severinean, obţinea la Praga atestatul care îi dă posibilitatea să arbitreze meciuri internaţionale.
După 10 ani în care a arbitrat la diverse competiţii, Lena Sterea a acumulat foarte multă experienţă. S-a perfecţionat în acest domeniu, iar acum poate arbitra chiar şi la Europene sau Mondiale.
Vasilan
În Mehedinţi, doar Sever Drăgulici (fotbal), Grigore Dăncilă (box) şi Tiberiu Horvath (lupte greco-romane) au mai arbitrat meciuri internaţionale.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Şi-a însuşit 3,5 miliarde de lei vechi din fondul asociaţiei
- de
- 27 Februarie 2013
Sentinţă indulgentă pentru fiul ex-şefului IJPF Dolj
- de
- 25 Februarie 2013
Comisarul-şef Sâma, 3 ani de închisoare cu executare
- de
- 24 Februarie 2013
Cocaină în vama PF2
- de
- 24 Februarie 2013
Demolatoarea Delta ACM, «arsă» cu 50.000 de lei
- de
- 24 Februarie 2013
Profesorul Gorunescu iese din arest
- de
- 21 Februarie 2013
Deţinut găsit spânzurat în toaleta celulei
- de
- 24 Februarie 2013
Ponea pune «coşul» pe altă grupare de evazionişti
- de
- 21 Februarie 2013
Gruparea Diaconu a ajuns pe mâna procurorilor DNA
- de
- 19 Februarie 2013
Sentinţa în dosarul lui Nicolae Mischie, amânată pentru 4 martie
- de
- 19 Februarie 2013

