Sponsor oficial al
Romeo Berceanu, fiul fostului şef al Poliţiei de Frontieră Dolj, a fost condamnat anul trecut, în luna mai, la doi ani de închisoare cu suspendare. Tânărul a făcut imediat recurs împotriva sentinţei date de Tribunalul Dolj, iar procesul s-a mutat la Curtea de Apel (CA) din Craiova.
Magistraţii Curţii de Apel din Craiova i-au menţinut, la sfârşitul lunii ianuarie a.c., tânărului pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare care a fost dată de prima instanţă. Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Fiul fostului şef al Poliţiei de Frontieră Dolj a fost arestat în anul 2011, împreună cu alte opt persoane. Romeo Berceanu este acuzat că făcea parte dintr-o reţea care se ocupa cu clonarea de carduri şi care acţiona pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Procurorii au suficiente probe care îi încriminează pe membrii grupării.
S-a confiscat aparatură de skimming, care urma să fie expediată printr-un colet, prin disimularea acesteia în dispozitive receiver tip Digi TV.
Adrian Glugă, procurorul-şef al DIICOT Craiova
Romeo Berceanu a câştigat fraudulos, împreună cu amicii lui, aproximativ un milion de euro din conturile unor cetăţeni americani şi români. Romeo Berceanu, supranumit Pompierul, a fost angajat ca subofiţer la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj. Fostul şef al Poliţiei de Frontieră Dolj a spus că nu ştia ce face fiul lui în timpul liber.
Dacă ştiam că se ocupă cu aşa ceva, vă daţi seama că nu l-aş fi lăsat în ruptul capului.
Ionişor Berceanu
Romeo Berceanu şi membrii grupului infracţional au cheltuit banii pe distracţii, iar unii şi-au cumpărat maşini de lux. Anchetatorii au stabilit că, într-o singură lună, unul dintre inculpaţi a făcut 100 de retrageri de numerar, în oraşele Sibiu, Slatina, Caracal, Balş şi Craiova, ridicând 55.300 de lei. După studierea imaginilor surprinse de camerele video, s-a conchis că toate cărţile de credit pe care tânărul le folosise erau eliberate de Romcard SA Istituto Centrale delle Banche di Credito Cooperativo, din Italia.
Distribuie articolul:
Alte articole
Comisarul-şef Sâma, 3 ani de închisoare cu executare
- de
- 24 Februarie 2013
Cocaină în vama PF2
- de
- 24 Februarie 2013
Demolatoarea Delta ACM, «arsă» cu 50.000 de lei
- de
- 24 Februarie 2013
Profesorul Gorunescu iese din arest
- de
- 21 Februarie 2013
Deţinut găsit spânzurat în toaleta celulei
- de
- 24 Februarie 2013
Ponea pune «coşul» pe altă grupare de evazionişti
- de
- 21 Februarie 2013
Gruparea Diaconu a ajuns pe mâna procurorilor DNA
- de
- 19 Februarie 2013
Sentinţa în dosarul lui Nicolae Mischie, amânată pentru 4 martie
- de
- 19 Februarie 2013
Prodecanul Gorunescu, la apel
- de
- 19 Februarie 2013
Doctorul şpăgar Anuşca nu scapă de puşcărie
- de
- 19 Februarie 2013

