Sponsor oficial al
Perioada agitată pe care o traversează echipele craiovene în aceste zile pare a se apropia de final, cel puţin în ceea ce priveşte formaţiile de volei. La finalul săptămânii trecute au fost rezolvate o serie de transferuri care vin să întărească loturile pentru sezonul viitor. Cele mai tari, dacă se poate spune aşa, ţin de echipa masculină. Aşa cum aminteam mai demult, s-au confirmat acordurile lui Mihai Dumitrache, Nicolae Ghionea Laurenţiu Vânătoru şi Teodor Milotin sau Laurenţiu Lică. În ultimele zile, celor enumeraţi vin să li se alăture Bogdan Bratosin, care de asemenea va continua la Craiova, dar şi doi jucători noi. Este vorba despre Florin Voinea, care a evoluat în sezonul trecut în Franţa, şi Nemanja Stevanovic, jucător provenit din prima ligă sârbă. Cei doi evoluează pe postul de extremă şi vin să completeze cu experienţa lor un lot de la care se aşteaptă multe în sezonul viitor. Celor enumeraţi li se va alătura, în zilele următoare, şi Vladimir Jovic, care şi-a dat acordul de principiu.
O echipă cu experienţă
Rezultatele obţinute anul trecut, când s-a încheiat sezonul pe locul al doilea, dar şi faptul că se va juca în CEV Cup au făcut ca strategia de transferuri să fie modificată. Adept al jucătorilor români tineri, cărora le-a dat şansa de a juca tot timpul, Dan Pascu s-a văzut nevoit să se reorienteze. Au apărut astfel la echipă jucători sârbi, dar şi români cu mare experienţă.
Nu am prea avut de ales. Avem nevoie de o echipă experimentată pentru a putea merge pe cele două fronturi angajate. Pentru campionat ne-am propus ca obiectiv clasarea în locurile unu - patru, iar în cupele europene un parcurs cât mai lung. Cu jucători tineri nu puteam face faţă unor asemenea cerinţe. Mai mult, aşa cum am mai spus, piaţa română este scumpă, pentru că nu prea sunt jucători. Atunci, în mod firesc, ne orientăm spre alte pieţe, precum cea sârbă. Nu pot să aduc un jucător român care îmi cere mai mult ca un sârb, dar dă mai puţin pe teren.
A declarat ieri Dan Pascu
Referitor la program, trebuie spus că reunirea loturilor se va face pe 5 august, pregătirea urmând să se desfăşoare doar pe plan local. Altfel, reamintim că, în CEV Cup, SCM “U” Craiova va juca împotriva formaţiei olandeze FirmX Orion Doetinchem. Echipa olandeză este una demnă de luat în seamă, terminând pe locul al doilea în campionat şi fiind câştigătoare a Cupei.
Transferuri şi la feminin
Nici la feminin lucrurile nu stau rău în acest moment. Şi aici a fost completat lotul, la Craiova ajungând două jucătoare tinere, care pot ajuta echipa la atingerea obiectivului. Cu investiţii mai mici, formaţia feminină, care va fi pregătită de Berthold Văsuică, are ca obiectiv, cel puţin cel declarat până acum, evitarea retrogradării. Revenind la transferuri, trebuie spus că lotul s-a întărit cu Alexandra Ariton, care evoluează pe postul de extremă, şi sunt discuţii avansate cu liberoul Andreea Ispas. Ariton a jucat sezonul trecut pentru CSM Sibiu, are 23 de ani şi a trecut pe la lotul naţional de junioare. În ceea ce o priveşte pe Ispas, aceasta a jucat la Lugoj, dar este jucătoarea echipei similare din Constanţa, formaţie cu care se speră să se ajungă la un acord cât mai repede. Din lotul craiovean mai fac parte Ramona Postea, Alexandra Badea, Sorina Buz, Ana Maria Ghionea şi Andreea Smultea, care şi-au prelungit contractul cu gruparea SCM Craiova şi vor evolua şi în sezonul 2013 - 2014 pentru echipa de volei feminin a clubului.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Sorin Apostu, trei ani şi jumătate de închisoare cu executare
- de
- 1 August 2013
Patru ani de închisoare pentru două vieţi
- de
- 18 Iulie 2013
Cultivatorii din Ocolna, bătuţi pe câmp de tineri din Dăbuleni
- de
- 16 Iulie 2013
Liber la tras «ţepe frumoase» în centrul oraşului
- de
- 15 Iulie 2013
DGA Mehedinţi anchetează 4 profesori din comisiile de BAC
- de
- 9 Iulie 2013
Şoc la Spitalul din Târgu Cărbuneşti
- de
- 8 Iulie 2013
«Doamna Primar Vasilescu, opriţi masacrarea ilegală a câinilor!»
- de
- 7 Iulie 2013
Andrei şi Cosmin, trei luni de la dispariţie
- de
- 30 Iunie 2013

