Sponsor oficial al

Claudiu Manda mai are un pic și devine conducătorul instalațiilor misterioase care fac din PSD un partid fără de care nu prea se poate guverna în România. Succesorii Frontului Salvării Naționale au fost „la butoane” în toate cele trei decenii și jumătate care s-au scurs de la evenimentele din Decembrie 1989. Chiar și atunci când au pierdut alegerile, urmașii lui Ion Iliescu au stat la masa bogaților pentru că guvernele de dreapta se loveau de președinții de consilii județene și de primarii socialiști.
În spatele acestui succes stă faptul că FSN-ul a preluat toată pepiniera de cadre existentă în momentul căderii dictaturii. Liberalii, țărăniștii sau alte formațiuni cu ideologii ambigue nu au reușit să atragă directorii de întreprinderi sau oamenii cu funcții de răspundere ai unui sistem care se schimba.
Toți oamenii ăștia au fost gestionați militărește, iar după o perioadă de școlarizare în Internaționala Socialistă, noua generație de politicieni au continuat în aceiași linie a partidului organizat și a organizațiilor care răsplătesc munca lipitorilor de afișe.
Octav Cozmâncă a fost artizanul acestei organizări deosebite în partidul fondat de Ion Iliescu, condus de Adrian Năstase, preluat de Ponta, transformat de Dragnea și dus în derizoriu de Marcel Ciolacu. Dincolo de președintele care a condus partidul, dincolo de denumirea sa, FSN, FDSN, PDSR sau PSD, rotița care a învârtit mecanismul a fost secretarul general.
Din 1992 și până în 2005 Octav Cozmâncă a fost omul care a organizat socialiștii și a proiectat toate rotițele mecanismului gigantic al partidului. Dan Nica, Liviu Dragnea, Marian Neacșu sau Codrin Ștefănescu au ocupat funcția care înseamnă tot în PSD.
Primarii care au nevoie de orice se opresc, atunci când iau calea Bucureștiului, la ușa secretarului general. Baronii locali, care se ceartă pe funcțiile alocate de partid, ajung inevitabil la „staborul” secretarului general care face pace, împarte cariere și decide destine. Mai nou, în democrația pro-europeană de rit modern, tot secretarul general este cel care împarte milioanele de euro alocate de Guvern partidelor parlamentare.
Cumva, Claudiu Manda urmează să ocupe funcția de dictator al socialiștilor și să fie chiar mai important decât președintele. Cumva, prevăd că toată afacerea nu se poate gestiona de la Bruxelles. Aici lucrurile se complică.
Dacă pleacă de la Bruxelles, Manda îl face europarlamentar pe Titus Corlățean. Acesta a încercat, fără succes, să candideze la șefia partidului. Următorul candidat pe lista de europarlamentari a socialiștilor este Olguța Vasilescu.
Distribuie articolul:
Pleacă americanii și vin rușii
30 Octombrie 2025Alte articole
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024

