Sponsor oficial al
Iubitorii fotbalului românesc se vor putea bucura iarăşi de weekend-urile petrecute la stadion sau, pentru cei mai comozi, de serile petrecute în faţa televizorului urmărind ce se mai întâmplă în prima ligă românească de fotbal. După numeroase discuţii privind modificarea sistemului competiţional, şefia FRF şi LPF dorind un campionat cu 16 echipe, primul eşalon va fi compus şi anul acesta tot din 18 formaţii. Liga I îşi va relua oficial, astăzi, activitatea, cu ocazia partidei dintre ACS Poli Timişoara şi Dinamo Bucureşti, partidă ce se anunţă interesantă deoarece se vor întâlni o nou promovată şi o echipă care doreşte cu disperare să aibă rezultate după ce, în sezonul trecut, a fost surclasată pe toate planurile. Meciurile primei etape vor continua în zilele de sâmbătă, duminică şi luni, iar Pandurii va intra în scenă mâine seară, în compania formaţiei FC Braşov.
Gorjenii vor trebui să treacă peste oboseala acumulată în urma meciului cu Levadia şi să demonstreze că merită titlul de vicecampionă a României. Deşi pandurii vor avea atuul terenului propriu, partida va fi una dificilă, ţinând cont că braşovenii au produs surprize la tot pasul şi nu reprezintă o formaţie uşor de învins. Nici în sezonul trecut băieţii lui Pustai nu au reuşit să câştige acasă împotriva Braşovului, oltenii fiind înfrânţi - destul de greu, într-adevăr - cu scorul de 3-2. Totuşi, în turul campionatului trecut, gorjenii au reuşit să învingă formaţia din Braşov în deplasare, cu scorul de 1-0. Jocul pandurilor nu arată rău deloc, lucru ce a putut fi observat şi în meciul de la Tallinn, unde gorjenii şi-au creat ocazii clare de gol, dar nu au putut să le şi finalizeze. Eficienţa la finalizare se pare că ar fi problema pe care Pustai trebuie să o pună la punct până la ora debutului în noul sezon al Ligii I, dar şi pentru returul cu Levadia, ce va avea loc pe 25 iulie. În rest echipa se prezintă bine, iar din punct de vedere fizic nu ar trebui să existe probleme, deoarece pandurii au la activ două stagii de pregătire care le-au încărcat bateriile.
Sâmbătă va mai avea loc şi partida dintre Săgeata Năvodari şi Gaz Metan Mediaş. Nou promovata de lângă Constanţa îşi va măsura puterile cu ceva mai experimentata formaţie din Mediaş. De asemenea, mâine va debuta în noul sezon, în compania Ceahlăului Piatra Neamţ, şi campioana României, Steaua Bucureşti, care vine după o victorie impresionantă, scor 3-0, obţinută în preliminariile Ligii Campionilor împotriva macedonenilor de la Vardar, şi este nerăbdătoare să ia startul în primul eşalon. Duminică vor intra în luptă şi CFR Cluj, Petrolul Ploieşti şi Astra Giurgiu, echipe ce au pretenţii la primele locuri din campionat. Prima etapă se va încheia luni, când sunt programate partidele Corona Braşov - Oţelul Galaţi şi FC Vaslui - Rapid Bucureşti.
Distribuie articolul:
Două craiovence la Rieti
19 Iulie 2013Alte articole
Patru ani de închisoare pentru două vieţi
- de
- 18 Iulie 2013
Cultivatorii din Ocolna, bătuţi pe câmp de tineri din Dăbuleni
- de
- 16 Iulie 2013
Liber la tras «ţepe frumoase» în centrul oraşului
- de
- 15 Iulie 2013
DGA Mehedinţi anchetează 4 profesori din comisiile de BAC
- de
- 9 Iulie 2013
Şoc la Spitalul din Târgu Cărbuneşti
- de
- 8 Iulie 2013
«Doamna Primar Vasilescu, opriţi masacrarea ilegală a câinilor!»
- de
- 7 Iulie 2013
Andrei şi Cosmin, trei luni de la dispariţie
- de
- 30 Iunie 2013
Ciurel îl vrea «out» pe Condescu
- de
- 30 Iunie 2013
Uluitor: poliţişti anchetaţi pentru ca şi-au făcut meseria!
- de
- 30 Iunie 2013

