Sponsor oficial al
Știri FCU
S-au dus trei ani de când l-am pierdut pe Ilie Balaci.
21 octombrie va rămâne pentru totdeauna una dintre cele mai triste zile din istoria Universității Craiova. La doar 62 de ani Ilie Balaci a decedat și a lăsat o întreagă țară îndoliată. Pe pagina oficială de facebook FC Universitatea Craiova a postat o poezie în memoria celui mai mare fotbalist pe care România l-a avut.
"Astăzi, timpul se oprește
Lumii parcă ceva-i lipsește
Unde-i puștiul din Bistreț?
Mândrie a nostrului județ.
Fie moartea blestemată,
Ne-a furat o nestemată
Mai fentează o ultima oară,
Balaci n-are cum să moară.
A Craiovei legendă vie,
Este al nostru, nea Ilie
Minunea, încă ne veghează,
Și din ceruri ne pasează.
Trecură ceva ani, cam grei
Ești dispărut de printre lei,
Dar, optare, tu încă trăiești
La suporteri în inimi, locuiești.
Ne-ai lăsat ca moștenire,
Știința, marea noastră iubire
Mai dă-i, Doamne, încă o rundă,
Să-l strigăm și să răspundă.
A început Jiul sa plângă
Ai plecat, suferință lungă.
Amintirile ne vor fi pansament
Și vorbele tale, testament.
Stadionului îi este dor de tine,
Când clachează, cad cortine
Teatrului i-a plecat actorul,
Ilie Balaci, nemuritorul.
Iliuță, rana va fi mereu deschisă,
Rămas bun, iubire interzisă
Ne lipsești și ne este dor,
Să te mai aclamăm în cor."
Distribuie articolul:
Alte articole
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Naționala de baschet a României, în izolare, în Spania, după ce un jucător a fost depistat cu Covid
- de editie.ro
- 25 Noiembrie 2020
#SărbătorileAuGust. Negresă - Căciulița lui Moș Crăciun
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020


