Sponsor oficial al
Vacanţă binemeritată pentru panduri, care au tras enorm de mult în această primă parte a sezonului. Aceştia vor avea trei săptămâni la dispoziţie pentru a ieşi din monotonia fotbalului şi a petrece sărbătorile de iarnă împreună cu cei dragi. Pe 13 ianuarie, gruparea gorjeană va relua pregătirile, urmând să efectueze primul antrenament din noul an la Târgu-Jiu. Pustai a decis să grăbească un pic procesele de reacomodare cu efortul, iar numai după o zi, respectiv două, se va concretiza şi vizita medicală, pentru ca pe data de 17 ianuarie, Pandurii să se deplaseze în Antalya pentru primul stagiu de pregătire, unde aceştia vor rămâne cantonaţi până la sfârşitul lunii. Cantonamentul va consta mai mult ca sigur în acumulări fizice, deoarece gorjenii se vor reîntoarce în Antalya pe data de 3 februarie, când vor perfecta şi cinci jocuri de verificare, până pe 14 februarie.
Pandurii vor bifa primul joc oficial din 2014 pe data de 22 februarie, la Galaţi, împotriva Oţelului, prima echipă deasupra liniei de retrogradare. Primăvara fotbalistică va fi una mai plăcută pentru panduri, deoarece singura competiţie care îi va ţine în priză va fi campionatul Ligii I. Momentele grele nu vor lipsi însă, gorjenii fiind nevoiţi să repare greşelile din toamnă şi se recupereze ecartul de şase puncte pe care Petrolul îl deţine în acest moment, pentru că deşi Steaua ocupă poziţia a treia la patru puncte distanţă de panduri, bucureştenii mai au de disputat două jocuri restante până la reluarea campionatului.
Distribuie articolul:
Evoluţie slabă, rezultat pe măsură
23 Decembrie 2013Alte articole
Oamenii sunt mai importanţi decât imaginea noastră
- de
- 18 Decembrie 2013
Petiţie pentru libertatea de exprimare
- de
- 18 Decembrie 2013
OLGUŢA VASILESCU DĂ ÎN JUDECATĂ «EDIŢIE SPECIALĂ»
- de
- 15 Decembrie 2013
TERIFIANT! Atacul de la Marlorex ordonat de Olguţa Vasilescu
- de
- 13 Decembrie 2013
Filiaşi, mica Veneţie
- de
- 11 Decembrie 2013
Cercetări DNA la Consiliul Judeţean Dolj
- de
- 11 Decembrie 2013
Nicolae Vasilescu, doi ani de închisoare
- de
- 11 Decembrie 2013
La Craiova se instituie «chioşcul unic»
- de
- 10 Decembrie 2013
Apocalipsa dupa ANAF
- de
- 9 Decembrie 2013
Craioveni In infernul de la Pungeşti
- de
- 9 Decembrie 2013

