Pandemia în care am fost încercuiţi, ca într-un imens penitenciar, are parte şi de gardieni cu excez de zel! Nu zic că, în situaţii de criză, reală sau generată, nu este nevoie de măsuri de criză, dar presiunea psihică asupra oamenilor este mult prea mare faţă de ameninţarea reală a bolii. S-a făcut din ţânţar, armăsar, neluându-se în calcul că, până la urmă, toţi armăsarii devin... gloabe.
Nu sunt epidemiolog ca să-mi permit să zic că acest virus nu există, dar omorâtul cu pătura în cap a oamenilor produce mult mai multe victime decât ţeposul, care este reprezentat dând din gheare şi schimbându-şi mereu culoarea, în timp ce parcă şi microscopul electronic, cu ajutorul căruia este vizibil, se tăvăleşte pe burtă, de râs...
Ceva din atmosfera acestei pandemii este exagerat: maşinile cu megafoane, care urlă pe străzi, poliţişti care te pândesc şi-ţi analizează tusea sau strănutul, gardienii fără voie care îţi controlează temperatura la intrarea în mall-uri, ambulanţele care ţipă apocaliptic, pe străzi şi, nu în ultimul rând, neîncrederea manifestată de populaţie faţă de medici, văzuţi, acum, nu ca nişte salvatori, ci ca nişte executanţi de ordine, pe bani mulţi... Iar societatea umană e într-o derivă similară marilor conflagraţii mondiale.
