Foto Managerul unei unități medicale din Craiova, considerat „inima și sufletul acestui spital”

Managerul unei unități medicale din Craiova, considerat „inima și sufletul acestui spital”

Managerul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, Mădălina Lăpădat Riciu, este „inima și sufletul acestui spital”, potrivit viceprimarului urbei, Dan Păloiu. Declarația lui sună frumos, poetic chiar, descriind astfel un personaj dintr-un pliant de imagine, nu dintr-un spital unde realitatea, de multe ori, e ceva mai puțin festivă. În logica administrației locale, când ceva trebuie să pară impecabil, se spune că „are suflet”. E simplu, nu costă nimic și dă bine pe Facebook.
Foto Vot deschis în competiția piețelor de Crăciun din Europa

Vot deschis în competiția piețelor de Crăciun din Europa

Craiova participă și în acest an în competiția European Best Christmas Markets 2026, organizată de European Best Destinations, platformă parteneră a Comisiei Europene. Concursul reunește destinații europene cunoscute pentru piețele și atmosfera lor de sărbători.
Foto Gorj: Cinci microbuze electrice noi pentru transportul elevilor

Gorj: Cinci microbuze electrice noi pentru transportul elevilor

Consiliul Județean Gorj a semnat, miercuri, un nou contract pentru achiziția a cinci microbuze electrice școlare destinate transportului elevilor din județ. Microbuzele, fiecare cu 16+1 locuri, inclusiv un loc pentru persoanele cu dizabilități, urmează să fie livrate în termen de 30 de zile.
Foto Deszăpezire pe Transalpina. Trafic cu restricții pe Transalpina din cauza vremii severe

Deszăpezire pe Transalpina. Trafic cu restricții pe Transalpina din cauza vremii severe

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că pe DN 67C – Transalpina, în zona montană, se desfășoară, miercuri dimineață, acțiuni de deszăpezire.
Foto Craiova: Asociația Find Your Happiness cere accesibilizarea completă a stațiilor de transport public

Craiova: Asociația Find Your Happiness cere accesibilizarea completă a stațiilor de transport public

Asociația Find Your Happiness a transmis astăzi o sesizare oficială adresată Primăriei Municipiului Craiova, Consiliului Local Craiova și Regiei Autonome de Transport Craiova (RAT), prin care apreciază evoluția serviciului și a mijloacelor de transport în comun din oraș și solicită „accesibilizarea completă a stațiilor mijloacelor de transport public, conform obligațiilor legale prevăzute de Legea 448/2006, NP 051-2012, precum și de Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități”.
Foto Termocentrala Ișalnița încetează producția de energie

Termocentrala Ișalnița încetează producția de energie

Directoratul Complexului Energetic Oltenia a decis la sfârșitul săptămânii trecute retragerea din exploatare, de vineri, a grupului energetic de la Termocentrala Ișalnița.
Foto Craiova vrea să dea producerea agentului termic unei firme private

Craiova vrea să dea producerea agentului termic unei firme private

Există șanse ca producerea agentului termic să ajungă în mâinile unui operator privat, potrivit unui proiect al Primăriei Craiovei, ajuns și pe masa consilierilor locali. Demersul pregătește terenul pentru înlocuirea Electrocentrale Craiova, în cazul în care centralele pe cărbune vor fi închise. Deocamdată, compania funcționează în baza unei derogări valabile încă cinci ani.
Foto Firme din Gorj, verificate de Apele Române Jiu. Amenzi și activitate suspendată

Firme din Gorj, verificate de Apele Române Jiu. Amenzi și activitate suspendată

Două societăți din Gorj au rămas cu activitatea suspendată și au fost amendate, după controale efectuate de inspectorii Apele Române Jiu. Echipele au verificat, astăzi, modul în care firmele care sortează și spală agregate minerale respectă legislația în domeniul gospodăririi apelor.
Foto Tranzacții record în Dolj. Județul cu cele mai multe terenuri agricole vândute

Tranzacții record în Dolj. Județul cu cele mai multe terenuri agricole vândute

Doljul a fost, în octombrie, județul cu cele mai multe terenuri agricole vândute din țară, 1.341 de tranzacții, urmat de Timiș, cu 613, și Buzău, cu 580, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Foto UMF Craiova și Spitalul Județean investesc în performanța educației medicale prin DOCMED+

UMF Craiova și Spitalul Județean investesc în performanța educației medicale prin DOCMED+

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, anunță lansarea proiectului „Consolidarea programelor doctorale pentru creșterea performanței educaționale și a competențelor profesionale în medicină, medicină dentară și farmacie (DOCMED”.
Foto CRAIOVA: Progres semnificativ pe șantierul de pe Corneliu Coposu

CRAIOVA: Progres semnificativ pe șantierul de pe Corneliu Coposu

Se lucrează intens la clădirile de pe strada Corneliu Coposu nr. 107, unde au funcționat Clinica de Pediatrie a Spitalului Municipal Filantropia și două centre pentru copii aflate în subordinea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj, după cum anunță președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.
Foto Ambulanțe moderne pentru Gorj

Ambulanțe moderne pentru Gorj

Serviciul Județean de Ambulanță Gorj va fi dotat cu cinci autospeciale noi, echipate cu aparatură medicală de ultimă generație.

Despre noi

«Ediție Specială» este un ziar online care vă oferă cele mai importante știri din fiecare domeniu de interes.