Sponsor oficial al
Pe stadionul “Termo”, Minerul a deschis scorul în minutul 8, prin Claudiu Iordache, iar spectatorii prezenţi în tribună anticipau un scor-fluviu. Gazdele s-au jucat în câteva rânduri cu ocaziile, dar s-au văzut egalate în minutul 67. Dubla golgheterului Mario Porcescu (’73, ’89) a readus însă liniştea în tabăra liderului. Rezultatul, dar în special atitudinea elevilor săi, l-a determinat pe antrenorul Cristian Boboescu să-şi bage echipa în şedinţă.
A fost cel mai slab meci al nostru. Nu s-a respectat nimic din ceea ce am lucrat şi discutat înainte de joc. Nu pot să-mi dau seama. Probabil ne-a prins relaxaţi, am luat adversarul de sus, dar voi avea o discuţie cu jucătorii mei.
A declarat Boboescu
Echipa sa păstrează şase puncte avans faţă de Dunărea Gruia, care s-a impus cu 3-0 în deplasarea de la AS Kladova, prin golurile lui Daniel Andrei Enea (’8), Cătălin Ciolacu (’86) şi Daniel Nedelcu (’89). Podiumul e completat de AS Drobeta 2013, aflată la opt puncte de lider. Echipa severineană a învins cu 5-0 Agromec Şimian, iar Costinel Vasilică (’34, ’35), Robert Sîrbescu (’56), Alexandru Dodoacă (’63) şi Flavius Pîrvan (’85) şi-au trecut numele pe lista marcatorilor.
Pe lângă cele cinci goluri, partida de la Schela-Ştrand a fost presărată cu o serie de incidente, aplanate doar de intervenţia forţelor de ordine. Totul a culminat cu faza din minutul 78, când arbitrul Silviu Gulei a fost lovit cu pumnul de jucătorul echipei oaspete Robert Marinescu. La egalitate de puncte cu AS Drobeta 2013, dar cu golaveraj inferior şi cu un meci în minus, se află Phoenix Izvorul Bârzii. Echipa pregătită de Cornel Mihart a învins cu 4-0 Viitorul Cujmir, prin golurile lui Gică Tănăsie (’3), Ovidiu Pătrulescu (’17), Dan Donoată (’29) şi Alin Lăpădat (’54).
Distribuie articolul:
Alte articole
VIDEO / Ce repede uitaţi, doamna primar!
- de
- 4 Noiembrie 2013
Dedicaţie de la Naşu’
- de
- 31 Octombrie 2013
MINCINOASĂ ŞI NERECUNOSCĂTOARE!
- de
- 31 Octombrie 2013
SUSPICIUNI DE TRAFIC DE INFLUENŢĂ LA JUDECĂTORIA CRAIOVA
- de
- 23 Octombrie 2013
MONSTRUOASA COALIŢIE
- de
- 21 Octombrie 2013
DOSARUL DEZAFILIERII - Un nou termen
- de
- 11 Octombrie 2013
Dili Şerbănoiu, încătuşat în stradă
- de
- 10 Octombrie 2013
Pensionarii doljeni au beneficiat ilegal de prescripţii medicale
- de
- 8 Octombrie 2013
Codul Insolvenţei - Căluşul din gura presei
- de
- 7 Octombrie 2013
Ziua îngroapă morţi, noaptea scrie poezii
- de
- 2 Octombrie 2013

