Sponsor oficial al
Executivul Primăriei Drobeta Turnu Severin funcţionează perfect, fără certuri şi intrigi, cu toate că primarul Constantin Gherghe este de la PDL, viceprimarul Marius Screciu este de la PSD şi celălalt viceprimar, Daniel Cârjan, este de la PNL. Viceprimarul Marius Screciu ne-a dezvăluit că această reuşită are la bază un principiu comun, şi anume acela că toţi cei trei, împreună cu membrii Consiliului Local, sunt în slujba cetăţeanului.
Screciu susţine că, imediat după ce a fost instalat în funcţia de viceprimar, a luat legătura cu toţi şefii de departamente de la nivelul Primăriei severinene pentru a-i înştiinţa că doreşte o colaborare foarte bună, astfel încât cetăţeanul, omul care bate la uşa Primăriei, să nu se simtă marginalizat, să plece de aici cu problemele rezolvate, bineînţeles în litera şi spiritul legii.
Suntem aici să rezolvăm problemele oamenilor, ale severinenilor, şi asta se face numai în echipă. Aici nu este loc pentru orgolii politice mărunte, aici este loc doar pentru administraţie. Chiar dacă suntem de la partide diferite, am o colaborare corectă şi foarte bună cu domnul primar Constantin Gherghe, o relaţie în interesul severineanului şi al comunităţii în care trăim. Aceeaşi relaţie o am şi cu viceprimarul Daniel Cârjan, o relaţie de echipă.
Viceprimarul Marius Screciu
Acesta ne-a mai spus că, în perioada următoare, vor fi demarate o serie de proiecte, multe cu preponderenţă şi în zonele de la periferia Severinului. “Aşa cum am susţinut în repetate rânduri, vom demara proiecte şi în zonele în care s-a acţionat mai puţin. Mă refer aici la Gura Văii, Schela Cladovei sau zona Banoviţa, zone cu probleme specifice. Să nu se înţeleagă însă că vom neglija şi celelalte zone al municipiului, ce au neapărată nevoie de implicarea noastră!”, ne-a declarat viceprimarul Marius Screciu.
Distribuie articolul:
Finalul acţiunii «Riposta»
21 Ianuarie 2013Alte articole
Bărbat înjunghiat de consoartă
- de
- 20 Ianuarie 2013
Norocul nu le-a mai surâs
- de
- 17 Ianuarie 2013
Şmecherul cu Merţanu’ scapă de arest
- de
- 11 Ianuarie 2013
A murit de la o banală fractură
- de
- 13 Ianuarie 2013
«Nu am violat-o»
- de
- 10 Ianuarie 2013
Scandal la IPJ Dolj
- de
- 16 Ianuarie 2013
Hackerii vâlceni au speriat lumea
- de
- 9 Ianuarie 2013
Evazioniştii, luaţi la puricat
- de
- 15 Ianuarie 2013
Scandal cu iz penal la AJF Dolj
- de
- 8 Ianuarie 2013
«Violul» se complică
- de
- 14 Ianuarie 2013

