Aşteptat cu sufletul la gură de iubitorii handbalului autohton, meciul dintre România şi Polonia, din cadrul optimilor Campionatului Mondial din Serbia, a produs o mare dezamăgire. Considerat răzbunarea unei naţiuni, meciul în cauză a arătat, de fapt, tragedia în care se zbate un neam care pare sortit eşecului. Luptele politice din ultimele zile stau mărturie în acest sens. Nu se putea ca sportul să dărâme din nou barierele! Pur şi simplu, nu se putea. Fetele de la naţionala de handbal trebuiau să demonstreze că sunt patrioate şi nu vor să iasă din tiparul unei halucinante invalizii psihice. Începută în nota de dominare a româncelor, care având în Cristina Neagu portdrapelul asumării aruncărilor de la nouă metrii, a condus în permanenţă prima parte a întâlnirii, partida s-a încheiat tragic.
Dincolo de greşelile de natură tactică, de lipsa de reacţia a băncii tehnice, priponită într-o apărare “6-0” fără orizont prea larg, lucru demonstrat şi în meciul cu Germania, România a clacat. Nu a exploatat omul în plus în repriza secundă, nu a avut tărie de caracter şi mai mult, nu a crezut în forţele proprii. Polonezele au ştiut bine două lucruri din punct de vedere tactic: să joace cu pivotul şi să-şi elibereze interul stânga. Atât au ştiu, atât au făcut şi pe modelul acesta au câştigat. Cum ne cum, deşi s-a văzu după prima treime a reprizei a doua că vor fi probleme, România reuşit să ţină cât de cât de scor până spre finalul partidei. Astfel, în minutul 50, Neagu şi compania mai aveau un avans de două goluri (26-23) şi se trăia cu speranţă că vor reuşi să menţină ecartul. Fără vlagă şi fără ambiţie, cu un joc timorat şi previzibil, fugind de responsabilitatea aruncării la poartă, româncele au cedat teren pas cu pas şi în şapte minute soarta partidei a fost răsturnată. Cu trei minute înainte de final, România şi Polonia se aflau la egalitate (26-26) iar pentru avizaţi a fost clar că balcanicele vor veni mai repede acasă. 31-29 iar speranţele întruchipate în naţionala feminină de handbal s-au dovedit din nou deşarte.
Incredibil, dar adevărat! Ni se întâmplă parcă numai nouă, se repetă astfel de situaţii, am pierdut un joc pe care l-am avut în mână. Noi am prins o zi slabă, chiar dacă la pauză aveam patru goluri. Am avut multe situaţii de superioritate numerică pe care nu le-am fructificat, iar acest lucru ne-a costat victoria. Este greu să câştigi când ai un procentaj aşa slab la şase metri, nici măcar 50 la sută, şi o defensivă amabilă. A declarat după meci selecţionerul Gheorghe Tadici
Dincolo de dezamăgirea unei naţiuni, trebuie spus că pot exista şi lucruri pozitive trase din această înfrângere. Este un semnal că trebuie reformat totul, că sportul românesc, unul aflat în agonie de ani buni, deşi fonduri s-au mai găsit, nu este pe drumul cel bun. Polonia a făcut eforturi de a ajunge în elita mondială de handbal feminin, pentru că la masculin este de mult, cu un danez. Poate că este cazul că şi sportul românesc să încerce să înveţe de la alţii. S-a încercat în baschet, prin aducerea unei armate de tehnicieni din spaţiul ex-iugoslav dar mai mult s-au românizat cei aduşi, decât să facă ceva constructiv. În acest sens chiar Craiova fiind mărturie. Aruncarea pe piaţă doar a motivului financiar chiar nu mai stă în picioare.
Un calcul simplu arată că statul, contribuabilul plăteşte pentru funcţionarea structurilor sportive sume importante. Pentru curiozitate, în Craiova se ridică la peste 4 milioane de euro, anual. Problema nu este de latură financiară neapărat, ci managementul, modul în care sunt cheltuiţi banii, cum se planifică activitatea şi, mai presus de toate, dorinţa de a performa, nu doar de a avea un loc de muncă. Pentru mulţi călduţi, ce-i drept!
