Sponsor oficial al

Slavă Domnului, Samuel Asamoah e ceva mai bine, conform știrilor venite din China dacă în următoarea perioadă lucrurile vor merge conform așteptărilor, se va pune pe picioare, nu va paraliza. Dacă și când va reveni pe terenul de fotbal, vom vedea, nu aceasta e problema acum.
Ci alta! Ați văzut, probabil imaginile din greu pronunțabilul meci de liga a doua chineză dintre Guangxi Pinggouo Haliao și Chongquing Tonglianglog! Samuel are mingea la un metru-doi de tușa terenului, simte că vine un adversar din spate, vrea să protejeze cu corpul, dar cel care îl atacă, agresorul, îl îmbrâncește cu o forță nebănuită în reclamele de pe margine. Atacatorul e solid, zdravăn, Asamoah, cum îl știți, e pirpiriu, în jur de 60 de kilograme. Împins, practic proiectat, se izbește cu capul în reclame până să-și dea seama ce s-a întâmplat de fapt cu el.
Acela nu mai e fault, e, din punct de vedere sportiv, comportament de o violență care n-are ce căuta pe stadioane. Agresiunea se petrece într-o zonă neutră a terenului, așa că nu se justifică în niciun fel. Oare acel agressor a primit cartonaș roșu? Nu ni s-a spus, n-avem de unde să știm.
Însă acel atac barbar trece dincolo de limitele fotbalului, iese din sport și intră între paginile Codului Penal. Dacă ataci în afara stadionului pe cineva astfel nu e doar huliganism, o asemenea agresiune poate fi luată drept tentativă de omor. Vătămare corporală gravă oricum este, pentru că un diagnostic care vorbește despre dislocare de vertebre cervicale, fractură cervicală, leziune a măduvei, compresiune nervoasă care poate duce la o paralizie în partea inferioară a corpului, cu îngrijiri medicale care cu siguranță că vor fi de durată, îl pot face pe atacator să răspundă în fața instanței de judecată, nu doar în fața comisiilor federației chineze.
Personal, într-o jumătate de veac de privit fotbalul n-am văzut așa ceva! Să te repezi cu o asemenea violență asupra unui adversar, fără să ai în vedere mingea, ci doar molestarea partenerului de întrecere! Nici în bătăile de stradă nu se procedează astfel. Să te năpustești asupra unui coleg de-al tău de competiție și să încerci să-l masacrezi pur și simplu!
Putea fi mult mai rău! Viața lui Asamoah a fost în cumpănă, putea paraliza (fără să vrem ne gândi la Mihai Neșu) și încă lucrurile nu sunt compet rezolvate. Chiar dacă ne dorim cu toții ca el să fie bine, trebuie făcut ceva ca acel asasin cu crampoane care l-a trântit de gard să nu mai pășească vreodată pe un teren de fotbal!
Distribuie articolul:
Tristețea Olteniei
7 Octombrie 2025Alte articole
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024

