EXCLUSIV. Știința și-a stabilit deja trei jocuri de verificare. Ce echipe vor întâlni alb-albaștrii!

Ovidiu Stângă se gândește ca echipa sa să dispute până la reluarea campionatului cel puțin șase meciuri de verificare.

COMPAGNO ANTRENAMENT 2

Fostul mare fotbalist al Universității Craiova, Ovidiu Stângă, 48 de ani, și-a intrat serios în pâine, iar de sâmbătă a început treaba la FC Universitatea Craiova. Însă antrenorul alb-albaștrilor își dorește ca până la reluarea campionatului formația sa să dispute și cel puțin șase jocuri de verificare, iar Ediție.ro vă informează că până în acest moment au fost stabilite deja trei dintre acestea.

FC Universitatea Craiova-Petrolul Ploiești, 30 ianuarie

FC Universitatea Craiova-Reșița, 6 februarie

FC Universitatea  Craiova- Pandurii Tg Jiu, 13 februarie.

MOGO ANTRENAMNET 2

Cristi Bobar, conducătorul Reșiței a vorbit pentru Ediție.ro despre partida de verificare dintre echipele lui Alin Minteuan și Ovidiu Stângă. „Jucăm de fiecare dată cu mare plăcere împotriva Craiovei, fie că este vorba de meci amical sau de meci oficial. FC Universitatea este o echipă de tradiție din fotbalul românesc, iar pe data de 6 februarie ne vom întâlni într-un meci de pregătire. Partida se va juca la Severin. Așteptăm cu mare interes acest meci. Ne vom întâlni și cu Călin Cristea, fostul nostru jucător, cel care acum este la Craiova", a spus Bobar. Conducerea Științei lucrează în continuare și la găsirea unor alți adversari pentru jocurile de verificare, iar numele acestora le vom anunța în timp util.

FC Universitatea Craiova

Magazinul Oficial FCU

Următoarele etape

Clasament Superliga

Loc Echipă Pct
10. Petrolul Ploieşti 35
11. Oțelul Galați 34
12. Poli Iași 33
13. FC Universitatea 31
14. Dinamo București 29
15. FC Voluntari 28