Sponsor oficial al
Sport
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul unu, s-a calificat, ieri, în sferturile de finală ale turneului de la Shenzhen (China), dotat cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari. Halep a învins-o, în turul doi, cu scorul de 6-2, 6-2, după o oră şi un minut, pe Natalia Vikhlyantseva (Rusia), beneficiară a unui wild-card şi poziţia 584 în ierarhia mondială.
Halep a servit trei aşi şi a jucat impecabil atunci când adversara a avut şanse de break, salvând cinci astfel de mingi dintr-un total de şase. De partea cealaltă a fileului, Vikhlyantseva a reuşit un singur as şi a salvat cinci mingi de break din zece.
Nu a fost deloc uşor, adversara mea a jucat foarte bine şi este o jucătoare de mare viitor. A servit foarte bine în acest meci. Sunt bucuroasă, deoarece am jucat mai bine decât în primul tur. Mă simt mai bine pe zi ce trece şi îmi intru în formă. Vreau să merg cât mai departe, deoarece îmi place acest turneu. Vreau să mă bucur de prezenţa la acest turneu.
A spus Halep, conform prosport.ro
În sferturile de finală, Simona Halep o va întâlni pe Aleksandra Krunici (Serbia), jucătoare venită din calificări şi locul 84 WTA, care a trecut cu scorul de 3-6, 7-6 (7/1), 6-1, de Anna Schmiedlova (Slovacia), poziţia 73 în clasamentul mondial. Halep şi Krunici (21 de ani) s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul WTA, românca impunându-se cu scorul de 6-2, 6-4, în turul doi al turneului de la Bucureşti din 2014. Simona Halep a câştigat anul trecut întrecerea din capitala României.
Pentru calificarea în sferturi de finală la Shenzen, Halep va primi 60 de puncte WTA şi un cec în valoare totală de 8.934 de dolari.
Petra Kvitova (4 WTA), a doua favorită a turneului, s-a calificat şi ea în sferturi, după ce a învins-o pe Bojana Jovanovski (Serbia, 56 WTA) cu 6-1, 6-2. Cealaltă jucătoare cunoscută rămasă în competiţie este Vera Zvonareva (Rusia, 250 WTA), fostă ocupantă a locului 2 WTA.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Festivalul-Concurs de Literatură «Alexandru Macedonski» - Ediţia a II-a
- de
- 7 Ianuarie 2015
Primăria - fără administrator, în curând - fără secretar
- de
- 7 Ianuarie 2015
Agheasma s-a luat în linişte la Craiova
- de
- 6 Ianuarie 2015
Sârbii din Şviniţa-Mehedinţi sărbătoresc acum Crăciunul
- de
- 6 Ianuarie 2015
Pericol în centrul Craiovei
- de
- 6 Ianuarie 2015
Gheorghe Pasat, reales preşedinte interimar al CJ Vâlcea
- de
- 6 Ianuarie 2015
10 sfaturi utile pentru antreprenori
- de
- 6 Ianuarie 2015
Ping-pong cu Parcul «Nicolae Romanescu»
- de
- 5 Ianuarie 2015
Cade gheaţa de pe clădiri!
- de
- 5 Ianuarie 2015
Gerul Bobotezei nu ne ocoleşte
- de
- 5 Ianuarie 2015

