Sponsor oficial al
Ilie Bolojan a intrat în Palatul Victoria cu un mandat declarat de reformator. Spre deosebire de mulți predecesori care au preferat cosmetizări și amânări, el a anunțat încă din primele zile un pachet dur de legi care vizează restructurarea administrației centrale, eficientizarea cheltuielilor publice și punerea pe baze economice a companiilor de stat cronic nerentabile. Este, poate, cel mai ambițios exercițiu de guvernare din ultimul deceniu, dar și unul care îl așază direct în fața rezistenței unui sistem anchilozat. Exact cum spunea un jurnalist, va trebui să curețe mizeria făcute de politicieni în ultimele trei decenii în care reformele au fost doar trâmbițate în campaniile electorale.
Printre primele măsuri asumate în Parlament s-au aflat reducerea numărului de agenții și autorități guvernamentale, transparentizarea contractelor de achiziții și impunerea unor criterii de performanță managerilor din societățile de stat. Mesajul este clar: România nu-și mai poate permite găuri negre financiare precum Tarom, CFR Călători sau CFR Marfă, care, an de an, înghit miliarde din banii contribuabililor fără să ofere servicii decente și fără să dea socoteală.
Dar poate cea mai dureroasă temă este ineficiența ANAF. În loc să fie motorul colectării fiscale, instituția continuă să funcționeze după reflexe de altădată: controale selective, lipsă de digitalizare, toleranță față de evaziunea la scară mare, dar exces de zel în cazul micilor contribuabili. Bolojan propune restructurarea agenției și informatizarea completă a sistemului, însă rezistența internă și interesele obscure fac ca reforma să pară un război cu morile de vânt.
Pe acest fundal, jocul politic devine și mai complicat. PSD practică un dublu limbaj: în spațiul public aplaudă unele dintre intențiile Guvernului, dar în Parlament pregătește minuțios terenul pentru a le bloca sau dilua. Social-democrații știu că o parte din electoratul lor ar aprecia curajul lui Bolojan, dar în același timp nu-și pot permite să piardă controlul asupra companiilor de stat, surse tradiționale de clientelism.
Nici USR nu joacă mai curat. După ce și-a trimis câțiva miniștri în cabinet, partidul preferă să puncteze electoral, să caute imagine și să se delimiteze de deciziile grele. În loc să vină cu soluții concrete pentru digitalizare, justiție sau reformă administrativă, USR preferă să critice de pe margine și să se victimizeze, lăsând impresia că totul se rezumă la branding politic.
Rămâne întrebarea esențială: va rezista Guvernul Bolojan? Privind aritmetica parlamentară și tensiunile crescânde, riscul unei moțiuni de cenzură nu este doar teoretic. PSD ar putea fi tentat să joace cartea instabilității, mizând pe oboseala electoratului față de reforme dureroase. De asemenea, alianțele conjuncturale din opoziție pot găsi rapid un numitor comun în dorința de a stopa un premier care amenință cu adevărat vechile privilegii.
Ilie Bolojan are un atu: credibilitatea publică. Spre deosebire de alte guverne, el se bucură de o susținere consistentă din partea societății civile și a mediului de afaceri, care înțeleg că fără reforme profunde România va continua să bată pasul pe loc. Această presiune din stradă și din economie poate fi scutul său în fața moțiunilor de cenzură.
Soarta Guvernului Bolojan va depinde mai puțin de cifrele din Parlament și mai mult de capacitatea premierului de a comunica direct cu cetățenii. A ieșit în conferință de presă și în perioada următoare va trece prin toate studiourile de televiziune.Premierul trebuie să arate că sacrificiile pe termen scurt pot aduce beneficii reale pe termen lung. Dacă va reuși, moțiunile vor fi simple exerciții retorice. Dacă nu, România riscă să se întoarcă, încă o dată, la jocul toxic al partidelor, unde reformele sunt amânate la nesfârșit iar companiile de stat continuă să toace miliarde sub privirile neputincioase ale tuturor.
Mihai Firică
