Sponsor oficial al

Pe lunga listă a celor care au de suferit din cauza ilustrei gândiri federale a intrat de câțiva ani și o întrecere cu tradiție aproape seculară, Cupa, pe care românii o gustau ca pe ”Competiția KO”, ”Competiția surprizelor” și mai sunt alte câteva apelative vechi de când pe locul Casei Fotbalului era încă teren viran, plin de mărăcini.
Concret, Federația a luat în brațe un proiect ”gândit” (obligativitatea ghilimelelor va rezulta din ce vom spune în continuare) de o firmă olandeză, Hypercube, plătită, firește, pentru serviciile sale. Din ce se aude, cu vreo 150 de mii de euro pe sezon. Iar când iei banii ăștia, te simți obligat să fii original.
Se știe, sunt 4 grupe a câte 6 echipe, dar nu joacă fiecare cu fiecare, ci fiecare formație dispută doar trei meciuri. Se face clasamentul, ierarhizându-i pe unii care n-au întâlnit aceiași adversari, ci adversari diferiți. Dar să zicem că asta e moda, de vreme ce la fel se procedează de anul trecut încoace și în grupele principale ale celor trei Cupe Europene.
Cu sistemul să zicem că ne-am obișnuit. De neînțeles însă este de ce anumite echipe care ar trebui să joace acasă sunt îngăduite să evolueze de fapt în deplasare. Cazul Slatinei cu CFR Cluj, al celor de la Sănătatea Cluj cu CSU Craiova, sau al Dumbrăviței contra Rapidului.
Docții federali ne vor spune că suntem bătuți în cap și nu înțelegem că Slatina n-are nocturnă, nici Sănătatea n-are, nici Dumbrăvița, și-atunci ce-am vrea, să se joace aceste meciuri în zile de săptămână de la 3 după-amiaza? Ce rating mai fac televiziunile? Motiv pentru care echipele mici se pun pe drumuri de sute de kilometri și în loc să-și bucure proprii fani prin aducerea unor adversari de vază, devin carne de tun pe terenurile acestora, pentru că în Giulești, de exemplu, vizita Dumbrăviței e un fleac, pe când vizita Rapidului la Dumbrăvița ar fi un eveniment ieșit din comun.
Cei care spun că nu sunt soluții, că aceasta e singura, sunt superficiali. Uitați-vă în Anglia, de pildă! Și-acolo echipe de liga a patra ajung să dea piept cu Liverpool, cu Chelsea, cu ceilalți granzi. Niciodată cei din liga a patra nu vor merge pe Anfield sau pe Stamford Bridge, ci vor veni corifeii în localitățile lor.
Ni se va răspunde, cu aceeași cantitate de superioară suficiență, că noi nu suntem ”ca englejii”, că pe-acolo ăia au nocturnă de pe vremea Reginei Victoria. Nu toți au, mai sunt și care n-au! Tocmai de aceea în Anglia se alocă pentru primul tur al Cupei un week-end, nu un mijloc de săptămână. În acel sfârșit de săptămână nu sunt programate etape în cele patru ligi, tocmai pentru că se joacă FA Cup. Și-atunci amărăștenii care n-au nocturnă pot primi acasă pe Liverpool sau pe Arsenal sâmbăta sau duminica la prânz, la ceasuri de tradiție pentru fotbalul britanic.
Aceasta ar fi doar una dintre soluții. Ar mai fi și altele, ca de exemplu o tragere la sorți dirijată, astfel încât să se evite meciuri gen CS Dinamo-FC Dinamo, adică acele filme proaste în care fiul renegat încearcă fără succes să se apropie de sânul mamei vitrege...
Distribuie articolul:
Pleacă americanii și vin rușii
30 Octombrie 2025Alte articole
Ministerul Sănătății: Spitalul Regional de Urgență Craiova devine un pol de excelență medicală în Oltenia
- de Octavia Hantea
- 22 Octombrie 2025
PSD și-a ales președintele urmează alegeri la Primăria Craiova?
- de Mihai Belu
- 26 Octombrie 2025
Olguța Vasilescu explică situația dramatică a Electrocentrale Craiova: „A fost născută moartă”
- de Octavia Hantea
- 24 Octombrie 2025
Muzeul Olteniei deschide o fereastră spre viața și opera Mariei Tănase
- de Octavia Hantea
- 18 Septembrie 2025
Percheziții la liceu și locuințe din Mehedinți, după ce o diplomă falsă a fost depusă la universitate
- de Octavia Hantea
- 1 Octombrie 2025
Muzeul Olteniei Craiova omagiază 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României printr-o amplă expoziție temporară
- de Octavia Hantea
- 27 Octombrie 2025

