Sponsor oficial al
Prima ediţie a Taberei de Creaţie Plastică pentru Copii “Danubius” s-a desfăşurat, în perioada 24 - 29 iunie, la Corabia. Evenimentul a fost organizat de Primăria Corabia în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Cultural Olt.La această tabără au participat 12 copii din oraşele Slatina, Caracal, Balş, dar şi din oraşul gazdă, Corabia. Alături de ei au fost şapte artişti plastici consacraţi sau profesori de desen.
Deschiderea oficială a taberei a avut loc luni, 24 iunie, ora 18, prilej cu care s-a vernisat şi expoziţia itinerantă a artiştilor plastici olteni, “Inserţii cromatice”. Criteriul de participare a fost ca elevii să aibă înclinaţii artistice plastice, să fie recomandaţi de către profesori de specialitate, care au participat şi la alte expoziţii, concursuri, tabere de acest gen. Artiştii plastici care au fost prezenţi în această tabară sunt: George Păunescu, Mihai Marin Cârstea, Paul Tudor - din Balş; Cristina Bacicu Botez, Severică Mitrache, Dan Dimulescu - din Caracal şi profesoara de desen Elena Adela Bucureşteanu, din oraşul Corabia.
Copiii care au luat parte la eveniment sunt:
Scutelnicu Loredana, Andrei Ana Maria, Petcu Mădălina, Istrate Roxana, Drăguinea Andreea - din oraşul Corabia; Jitianu Maria, Anastasia Ştefănescu, Brânzaru Priscila, Păunescu Matei, Greta Nedelcu - din Slatina; Stroe Amalia din oraşul Balş şi Comănceanu Alexandra din oraşul Caracal.
Ineditul manifestării a fost faptul că artiştii plastici împreună cu organizatorii au stabilit punctele de lucru strategice de pe raza oraşului Corabia în care elevii au pictat împreună cu artiştii consacrati şi unde au existat multiple dialoguri neconvenţionale, în special pe teme creative, modalităţi de expresie plastică, probleme de tehnică de execuţie şi chiar de adresabilitate către public. Datorită faptului că expoziţiile şi lucrul la şevalet s-au desfăşurat în oraş, a fost o expoziţie deosebită, cu o numeroasă participare a publicului iubitor de artă. Au fost prezenţi şi Florian Dumitrescu, directorul CJCPCTC Olt, şi Cristina Baboi, referent de specialitate şi coordonator al acestui proiect.
A fost un proiect de credinţă şi de suflet, care şi-a propus să stimuleze expresivitatea copiilor prin pictură! Cei care au venit să vadă tablourile au descoperit, în fiecare din ele, puţin din puritatea fiecărui artist şi, sperăm noi, au plecat cu gândul că arta ne face mai buni! Pictura este o poezie tacută, este tăcerea minţii şi muzica ochiului.
Dan Oltean, purtător de cuvânt Primăria Corabia
Distribuie articolul:
Alte articole
Uluitor: poliţişti anchetaţi pentru ca şi-au făcut meseria!
- de
- 30 Iunie 2013
La RAAN Încep să cadă capete de directoraşi
- de
- 27 Iunie 2013
VIDEO / Au fost ucişi puii de leu?
- de
- 21 Iunie 2013
Mîţu şi Nodiţ - frânţi de beţi la volan
- de
- 19 Iunie 2013
Nouă verdicte de la ANI pentru Oltenia
- de
- 18 Iunie 2013
FRF şi LPF, structuri de tip mafiot
- de
- 18 Iunie 2013
Sechestru pe bunurile lui Sandu, Dragomir, LPF şi FRF
- de
- 18 Iunie 2013
Şefii FRF, acuzaţi de abuz în cazul dezafilierii «U» Craiova
- de
- 17 Iunie 2013
«Tătuţu’» afacerilor din Olt, la judecată
- de
- 16 Iunie 2013

