Sponsor oficial al
În sala de atletism a Complexul Sportiv “Iolanda Balaş” din Bucureşti, Petre Drulă a reuşit să obţină în ambele probe la care a luat startul timpii necesari calificării în finala de luna viitoare. La 400 de metri, componentul CSM Drobeta s-a clasat pe locul secund, cu timpul de 52,98 secunde, fiind depăşit de Adrian Berki (52,40 secunde), de la CSM Cluj-Napoca. La 800 de metri, severineanul a trecut linia de sosire după 2:01,58 minute, rezultat care l-a plasat pe ultima treaptă a podiumului, în urma lui Alin Alexandru Asmarandi (LPS Iaşi - 1:59,84) şi Cosmin Valentin Plesnilă (CSM Galaţi- 2:00,07). Rezultatele îi dau încredere antrenorului Mirel Bîrcu, cel care l-a descoperit pe Drulă, în urmă cu doi ani.
Sper să reedităm aceste locuri şi la finala de peste o lună. Rezultatele, ca şi timpi, sunt îmbucurătoare. Din păcate, nu avem în Severin o sală adecvată pentru antrenamente.
A spus Bîrcu
Şi elevul său e încrezător că poate obţine o medalie la Naţionale, dar vizează şi calificarea la Campionatul Balcanic.
Am reuşit să obţin nişte rezultate bunicele, care îmi dau speranţă pentru etapa finală a Campionatului Naţional de Juniori II, dar pentru a mă clasa pe podium trebuie să muncesc foarte mult. Din acest motiv, zilnic mă antrenez aproximativ două ore şi parcurg 5-6 kilometri. Acum e mai greu, fiindcă alerg prin zăpadă, la minus câteva grade, însă nu renunţ. Obiectivul meu e să devin în acest an campion naţional şi să particip la Campionatul Balcanic.
A precizat Drulă
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
UPDATE / Licitaţie CEO anulată de DNA
- de
- 29 Ianuarie 2014
Genică Boerică, 10 ani după gratii
- de
- 29 Ianuarie 2014
Devoratoarea de directori își rupe dinţii în instanţă
- de
- 6 Ianuarie 2014
A evadat de sub nasul poliţiştilor
- de
- 30 Decembrie 2013
Oamenii sunt mai importanţi decât imaginea noastră
- de
- 18 Decembrie 2013
Petiţie pentru libertatea de exprimare
- de
- 18 Decembrie 2013
OLGUŢA VASILESCU DĂ ÎN JUDECATĂ «EDIŢIE SPECIALĂ»
- de
- 15 Decembrie 2013
TERIFIANT! Atacul de la Marlorex ordonat de Olguţa Vasilescu
- de
- 13 Decembrie 2013
Filiaşi, mica Veneţie
- de
- 11 Decembrie 2013
Cercetări DNA la Consiliul Judeţean Dolj
- de
- 11 Decembrie 2013

