Sărbătoarea Rusaliilor pune capăt Pascalului, pentru că pogorârea Duhului Sfânt anunţă şi pogorârea care împlineşte Trinitatea. În acest an, Rusaliile sunt sărbătorite pe 23 şi 24 iunie. Alături de Paşte, Rusaliile reprezintă una dintre cele mai vechi sărbători creştine, ce este asociată cu manifestarea ielelor, spirite care locuiesc pe lângă izvoare, fiind în stare, prin cântecele lor, să ia minţile oamenilor şi să-i îmbolnăvească. Dansul căluşarilor este, la rândul său, unul spectaculos şi deosebit de vechi. În general, are scopul de a-i apăra pe oameni, precum şi vitele şi recoltele de spiritele rele.
Rusaliile încheie un ciclu foarte important în cultura noastră religioasă şi populară. Acum se îndeplineşte ceea ce înseamnă întregirea creştină. Prin urmare, Trinitatea se desăvârşeşte, asta din punct de vedere religios. Există însă, dincolo de această semantică a sărbătorii religioase, şi un calendar popular, ce ne spune foarte multe despre săptămâna Rusaliilor, deci pogorârea Duhului Sfânt. La nivel popular, Rusaliile sunt sinonime şi cu alte obiceiuri foarte întâlnite. În Oltenia se practică Drăgaica, Ielele şi Căluşarii. Drăgaica semnifică ideea de protejare a lanului. În această perioadă, ţăranii trebuie să fie foarte atenţi la grâu şi să-l protejeze. Sânzienele şi Ielele au o dublă perspectivă, sunt ambivalente, adică şi bune şi rele. Cel mai bine este să te fereşti de Sânziene, pentru că ele joacă noaptea. Există o simbioză între Sânziene şi Iele. Cornel Bălosu, directorul Secţiei de Etnografie din cadrul Muzeului Olteniei
Căluşul, un ritual complex şi diversificat
În ceea ce priveşte Căluşul, lucrurile se complică, pentru că este un ritual complex şi diversificat, datând de foarte mulţi ani.
Căluşul este foarte vechi, un dans autentic şi pur românesc. Mitologiile mai vorbesc şi de alte forme ale acestui dans. Căluşul vorbeşte de un complex ritualic postpascal de excepţie. Este un dans de protejare, face trimiteri şi la vindecarea unor boli şi se folosesc substanţe simbolice de protecţie: pelinul şi usturoiul. Sunt şi forme ale Căluşului care trimit cu siguranţă la o reprezentare cosmogonică şi mitologică. Acest dans a fost jucat în special în Oltenia şi Muntenia. Oltenia are câteva zone excepţionale de căluş. Mă refer în special la fostul judeţ Romanaţi, dar şi la judeţul Dolj. Ultimul Căluş reprezentativ pentru Dolj a fost cel de la Pietroasa. Există şi un Căluş de iarnă, dar care nu are legătură cu cel veritabil, de la Rusalii. De asemenea, există şi unul transilvănean, dar s-a practicat doar la începutul secolului XX. Este o perioadă care pune capăt Pascalului, pentru că pogorârea Duhului Sfânt anunţă şi pogorârea care împlineşte Trinitatea. Sărbătoarea are un substrat care ţine de o motivaţie religioasă, mitologică, apoi de una socială şi de o credinţă. Nu putem spune că este bine sau rău ceea ce se întâmplă în ziua de azi. Căluşul se joacă acum după alte norme. Cornel Bălosu, directorul Secţiei de Etnografie din cadrul Muzeului Olteniei
Oamenii se schimbă, tradiţiile rămân
Cu timpul, oamenii s-au schimbat, iar tradiţiile nu mai sunt respectate ca pe vremuri. Totuşi există unele zone în întreaga ţară, în special în mediul rural, unde sărbătoarea Rusaliilor este foarte importantă, iar oamenii îşi manifestă aceste trăiri prin respectarea tradiţiilor şi a obiceiurilor. De exemplu, în această zi, după terminarea slujbei religioase, preotul iese cu toţi credincioşii în câmp, pentru a sfinţi apa folosită la stropitul semănăturilor, iar oamenii împodobesc mormintele cu flori şi frunze verzi.
