Sponsor oficial al
După ce au fost foarte aproape de a realiza a treia promovare consecutivă, cei de la Damila caută să se pregătească pentru noul campionat cât mai bine, iar în următorul sezon să se poată bucura de accederea în prima ligă. Acest lucru nu este uşor, vâlcenii fiind nevoiţi să facă o pregătire bună şi, în acelaşi timp, să aducă noi jucători, care să poată înlocui lipsurile apărute odată cu plecările unor jucători de la echipă. Până acum, au părăsit Damila Menassel şi Bota, cei doi fotbalişti fiind la final de contract. La rândul lor, Negruţ, Voinea şi Cucui se vor întoarce la echipele de care aparţin, expirându-le împrumuturile, iar şansele ca aceştia să revină la trupa vâlceană sunt mici. Pregătirea va începe pe 8 iulie, odată cu reunirea lotului, iar la sfârşitul lunii va fi programat un cantonament.
Vom merge în cantonament undeva în zona Braşovului. În funcţie de data la care va începe campionatul, vom pleca fie pe 23 iulie, fie pe 1 august. Va fi foarte cald atunci, din acest motiv am ales să mergem undeva la munte.
Antrenorul Damilei Măciuca, Claudiu Niculescu
În privinţa lotului, tehnicianul alb-verzilor a susţinut că nu a luat încă o decizie concretă.
Pentru mine s-a terminat vacanţa, sunt multe lucruri de făcut şi de pus la punct pentru sezonul viitor. Mă voi întâlni şi cu patronii clubului şi vom discuta concret despre jucători, la cine renunţăm şi pe ce posturi încercăm să aducem.
Niculescu
Matache rămâne la Damila
O veste bună pentru vâlceni vine din partea portarului Florin Matache, care şi-a prelungit contractul cu Damila pentru încă trei ani. Acesta însă are o clauză prin care se poate transfera în orice moment dacă va primi o ofertă avantajoasă, iar clubul vâlcean ar putea rămâne descoperit pe acest post. Portarul, în vârstă de 30 ani, s-a transferat, în iarnă, la formaţia alb-verde de la Universitatea Cluj, odată cu venirea lui Claudiu Niculescu la Damila. Matache a oferit siguranţă apărării vâlcene, având evoluţii foarte bune pe parcursul întregului retur.
Mă bucur că am ajuns la o înţelegere cu conducerea clubului şi voi continua aici încă trei ani. De altfel, a fost foarte uşor pentru mine să semnez, deoarece m-am simţit excelent în cele câteva luni de când sunt la Vâlcea. Aici eşti respectat ca fotbalist, e un mediu propice performanţei şi ceea ce ţi se promite ţi se dă. Am avut şi alte oferte, dar seriozitatea de la acest club a fost hotărâtoare pentru mine. Am ratat de puţin promovarea în Liga 1, dar nu vom renunţa la acest obiectiv. Mi-aş dori să putem evolua pe stadionul din Zăvoi, pentru că publicul din Râmnicu Vâlcea ne-a primit extraordinar la meciul cu CSM şi este avid de performanţă. Sper ca autorităţile locale să ne dea acordul pentru a juca aici şi să aducem din nou lumea pe stadion.
Florin Matache pe site-ul oficial al clubului
Distribuie articolul:
Alte articole
VIDEO / Au fost ucişi puii de leu?
- de
- 21 Iunie 2013
Mîţu şi Nodiţ - frânţi de beţi la volan
- de
- 19 Iunie 2013
Nouă verdicte de la ANI pentru Oltenia
- de
- 18 Iunie 2013
FRF şi LPF, structuri de tip mafiot
- de
- 18 Iunie 2013
Sechestru pe bunurile lui Sandu, Dragomir, LPF şi FRF
- de
- 18 Iunie 2013
Şefii FRF, acuzaţi de abuz în cazul dezafilierii «U» Craiova
- de
- 17 Iunie 2013
«Tătuţu’» afacerilor din Olt, la judecată
- de
- 16 Iunie 2013
Craioveanul cu plantaţia de canabis a scapat ieftin
- de
- 9 Iunie 2013
Şefii de la Gardă şi de la Finanţe - capii mafiei evazioniştilor
- de
- 6 Iunie 2013

