Sponsor oficial al
Cu mic, cu mare, toți oamenii care au vreo implicare în administrația din Oltenia s-au așezat în mașină sau autobuz și au invadat centrul Craiovei pentru a-l susține pe Crin Antonescu. A fost probabil cea mai mare adunare de oameni la care candidatul la funcția supremă în stat a participat în capitala Olteniei. Ultima dată când m-am intersectat cu Antonescu în Craiova a fost atunci când Badea, Stroe și Calangiu se anunțau candidați la primărie.
Liberalii organizaseră manifestarea la Casa Studenților și au reușit cu greu să adune oameni cât pentru trei sferturi de sală. Fuziunea cu mult mai organizatul PSL nu a însemnat că liberalii din Dolj au explodat numeric.
Adunarea din acest week-end a fost organizată de puternicii socialiști care în această cursă s-au aliat cu „popularii” care în România aleargă, ca într-o ironie a sorții sub denumirea de „liberali”. Ideologia oricum nu mai contează de ceva vreme în România, iar paralelele cu filosofia politică din Statele Unite ies ciudat pentru că sunt sisteme diferite.
Oricum, PSD a mobilizat oamenii pentru a-l vedea pe Crin și, una peste alta, acțiunea de campanie de la Craiova a depășit cu mult simulacrul de miting de la Cluj. Adevărul este că matematica este simplă. În Transilvania, PSD nu stă așa de bine ca în Oltenia, iar socialiștii se așteptau oarecum ca miile de oameni de la Cluj să fie aduși de liberalii care dețin controlul în județele din zonă.
Din acest motiv, dimensiunile mitingului de la Cluj au fost mult mai reduse decât cele ale mitingului de la Craiova. Mai mult decât atât, în sudul României, rezultatele lui Crin Antonescu depind total de voința liderilor socialiști și de puterea pe care aceștia o vor avea asupra oamenilor care în mod tradițional îi votează.
Problema majoră este legată de faptul că din ce în ce mai mulți cetățeni care s-au dus la vot și au votat primari PSD par a nu mai avea același apetit pentru a replica opțiunea la prezidențiale. S-a văzut la alegerile anulate, se va vedea și la alegerile care urmează în mai.
Cumva, PSD va lupta din răsputeri pentru Crin Antonescu pentru că varianta Ponta președinte nu este deloc pe placul tandemului Manda – Olguța. În aceste condiții, lupta Antonescu – Simion din Oltenia depinde total de felul în care socialiștii din zonă vor reuși să convingă oamenii să voteze un candidat liberal.
Distribuie articolul:
Și-au ucis mama
10 Aprilie 2025Alte articole
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021